Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru anul 2016 în medie pe ţară o roadă de grâu de toamnă de circa 2,8-3,1 tone/ha. Media pentru ultimii 10 ani a fost de 2,7 tone/ha.

Cât ţine de floarea soarelui, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru anul 2016 în medie pe ţară o roadă de circa 1,6-1,8 tone/ha. În ultimii 10 ani roada medie a fost de 1,4 tone/ha.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, anul cu cea mai proastă recoltă de grâu de toamnă şi de floarea soarelui a fost 2007, atunci s-a adunat mai puţin de o tonă la hectar. Roada cea mai bogată a fost adunată în 2010 şi 2014, recolta depăşea 3,3 tone de grâu şi 1,8 tone de seminţe de răsărită la fiecare hectar.