După ce postul local de televiziune TSV a realizat un material în care se arată că în următoarele luni regiunea ar putea intra într-o criză fără precedent, din lipsă de valută urmând să rămână chiar şi fără carburanţi, postul public de televiziune din regiunea separatistă vine cu o reacţie, în care atacă „Sheriff”, una dintre cele mai mari companii din regiunea transnistreană şi „calmează spiritele” privind lipsa produselor alimentare în regiune.

„Deficit de valută există, dar rafturile sunt goale doar la „Sheriff”. Nu sunt suficienţi bani pentru toate întreprinderile, dar cu ajutorul băncilor alte companii reuşesc să-şi rezolve problemele. La Fourchette nu există rafturi goale”, se arată în reportaj. Totodată, reporterii transnistreni acuză compania că a majorat preţurile la produse, iar prin aceste acţiuni afectează economia regiunii.

Anterior, pe internet au apărut fotografii cu rafturi goale în mai multe supermarketuri, nu doar la „Sheriff”.