Experţii FMI se vor afla în ţara noastră în perioada 23-27 mai. „Misiunea îşi propune să continue dialogul cu privire la politicile economice şi să avanseze în discutarea reformelor propuse de Guvern şi BNM ca elemente ale unui nou program susţinut de FMI”, se arată într-un comunicat de presă emis cu puţin timp în urmă.

„Misiunea nu va avea mandat pentru încheierea unui acord cu privire la un nou program”, precizează sursa.

Ultima misiune FMI a fost la Chişinău la sfârşitul lunii februarie, dar nici atunci experţii nu au avut mandat pentru semnarea programului de finanţare.

La sfârşitul vizitei, şefa echipei de experţi ai FMI, Ivanna Vladkova-Hollar, a declarat că guvernarea slabă din sistemul bancar costă scump economia Republicii Moldova, înlăturarea deficienţelor de către autorităţi fiind un deziderat demult aşteptat.

Atunci şefa misiunii FMI la Chişinău a mai spus că discuţiile vor continua în lunile ce urmează, astfel autorităţile vor avea la dispoziţie timpul necesar pentru finalizarea studiilor diagnostice în sectorul financiar şi pentru definitivarea şi formularea în detaliu a politicilor preconizate.

Republica Moldova nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din toamna lui 2013. În cadrul precedentului program, ţara noastră a beneficiat de asistenţă financiară din partea Fondului Monetar în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.

Lipsa de transparenţă în sectorul bancar s-a aflat printre cauzele care au dus la suspendarea programului de colaborare între guvernul moldovean şi FMI.

În septembrie 2015, FMI a retras mandatul unei misiuni de experţi de a semna un Acord de finanţare cu Republica Moldova, din cauza demisiei guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu.