Declaraţiile aparţin bloggerului Dumitru Alaiba, fost şef al Secretariatului Consiliului Economic al prim-ministrului. Expertul a îndeplinit această funcţie din 2013, prezentându-şi demisia în 2016, imediat după ce a fost învestit Guvernul Filip.

„Am plecat pentru că nu am vrut să deţin această poziţie într-un Guvern nelegitim, învestit de un Parlament cumpărat. Nu vreau să activez pentru un astfel de Guvern. Nu pot spune că până la el era totul roz, dar guvernele anterioare au avut o anumită legitimitate. (...) Având toate sforile puterii în mâini, Guvernul Filip nu a făcut nimic timp de patru luni, în afară de PR şi populism. Noul executiv a „uitat” despre multe dintre iniţiativele propuse de noi”, a explicat Dumitru Alaiba în cadrul unui interviu pentru Allmoldova.com.

Referindu-se la activitatea Consiliului Economic, Dumitru Alaiba afirmă că acesta avea doar rolul de a veni cu propuneri de îmbunătăţire a climatului de afaceri din Moldova. Aceste iniţiative însă nu erau susţinute de miniştri, printre ei şi actualul premier.

„Datorită sprijinului din partea mass-media, am reuşit să obţinem câteva succese. De exemplu, am reuşit în premieră să plasăm în spaţiul public informaţiile cu privire la fondatorii companiilor din RM. Fără susţinerea opiniei publice, a donatorilor şi jurnaliştilor nu aveam cum să obţinem asta. Apropo, Pavel Filip, care era în acea perioadă ministru al Tehnologiei Informaţiei, nu a vrut să ne susţină. Asta vorbeşte despre multe: atunci am înţeles clar modul în care domnul Filip înţelegea expresia „transparenţă şi deschidere”, a mai spus Dumitru Alaiba.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.