ANRE face această atenţionare după ce, săptămâna trecută, a fost întrerupt curentul pentru consumatorii din municipiul Chişinău.

Gas Natural Fenosa a anunţat consumatorii despre întrerupere, indicând că aceasta se va produce în intervalul 1:00 şi 4:00. De fapt, ea a durat de la 1:00 până la 8:55 dimineaţa. ANRE notează că întreruperea respectivă nu poate fi considerată programată şi anunţată, iar durata admisă a întreruperilor neprogramate pentru consumatorii din mediul urban nu pot fi mai mari de 6 ore. În cazul întreruperii din 17 mai curent, durata admisă a acesteia a fost depăşită cu o oră şi 55 de minute.

Astfel, consumatorii afectaţi de întreruperea respectivă au dreptul să solicite operatorului de reţea plata unor compensaţii. Pentru consumatorii casnici mărimea compensaţiei este de 20 lei/ora, pentru consumatorii non-casnici, cu puterea contractată de până la 100 kW - 200 lei/ora, iar pentru consumatorii cu puterea contractată mai mare de 100 kW – de 500 lei/ora.

În cazul în care întreruperea respectivă a adus consumatorilor prejudicii materiale sau morale, aceştia au dreptul să solicite, în conformitate cu legislaţia civilă şi clauzele contractelor încheiate, repararea prejudiciilor cauzate de livrarea serviciilor necalitative.