Mossack Fonseca este doar una din multele firme de avocatură care se ocupă cu înfiinţarea de companii offshore obscure sau dubioase şi cu toate acestea dezvăluirea numelor clienţilor săi a stârnit un cutremur politic şi media de proporţii mondiale. Oamenii şi firmele de rând rabdă acasă în vremuri de criză economică, când salariile sunt tăiate şi taxele majorate, iar politicieni, oameni de afaceri înstăriţi, celebrităţi şi alte figuri publice care ar trebui să fie un exemplu de bună purtare pentru societate se folosesc de portiţe legislative, poate lăsate tocmai de ei deschise, pentru a-şi proteja averile în locuri în care cei de rând nu au acces. Lucrul acesta îl demonstrează documentele Panama.

Gabriel Zucman, un economist francez tânăr cu mai multe cărţi de profil publicate, estima într-o lucrare apărută anul trecut că în 2014 circa 8% (7.600 miliarde de dolari) din avuţia financiară a gospodăriilor lumii stau ascunse, în mare parte legal, în conturi din paradisuri fiscale. O treime din această sumă este îndesată în conturi elveţiene. Cifrele lui Zucman se concentrează pe active precum acţiuni şi obliga­ţiuni şi nu iau în considerare proprietăţi imobiliare. Estimarea economistului este, desigur, criticată de concurenţii săi, dar este menţionată de diferite publicaţii internaţionale de prestigiu. Revista Quartz îl descria pe Zucman în toamna anului trecut ca fiind unul dintre cei mai influenţi economişti ai momentului. Personajul nu a împlinit 30 de ani.

Zucman a găsit, de asemenea, că firmele americane îşi ţin 20% din profituri în paradisuri fiscale, de zece ori mai mult decât în 1980.

În 2012 BBC scria că superbogaţii lumii ascundeau în paradisuri fiscale „discrete“ cel puţin 21.000 de miliarde de dolari, cât economiile SUA şi Japoniei la un loc. Cifrele sunt valabile pentru 2010. 

Calculul a fost făcut de James Henry, fost economist-şef al firmei de consultanţă financiară McKinsey (implicată şi ea în di­verse practici dubioase), pentru Tax Justice Network. La acea dată, expertul în taxe şi consilier al guvernului britanic John Whiting s-a arătat sceptic că suma ar fi atât de mare. „Evident, sunt ascunse sume semnificative, dar dacă sunt într-adevăr atât de mari, ce se face cu aceşti bani?“, se întreba el atunci. Acum chiar şeful guvernului britanic, David Cameron, are probleme deoarece docu­mentele Panama arată că tatăl său a condus un fond de investiţii dintr-un paradis fiscal care nu a plătit taxe în Marea Britanie. Cameron a devenit premier în 2010.

James Henry spunea că estimarea de 21.000 de miliarde de dolari este una prudentă, iar suma reală s-ar putea apropia de 32.000 de miliarde de dolari. Henry a folosit date de la Banca Reglementelor Internaţionale, de la Fondul Monetar Internaţional şi de la guvernele naţionale.

Studiul său ia în calcul doar avuţia financiară depozitată în conturi bancare şi de investiţii şi nu active precum proprietăţi imobiliare şi iahturi.

Pentru Henry, „studiul reprezintă veşti bune. Lumea tocmai a localizat o grămadă mare de avuţie financiară care ar putea fi folosită în soluţiile pentru cele mai apăsătoare probleme globale”, spunea el.

Studiul mai arată că până la sfârşitul anului 2010 primele 50 de bănci de investiţii ca mărime au gestionat împreună peste 12.000 de miliarde de dolari în active in­vestite internaţional pentru clienţi privaţi. Băncile care au gestionat cele mai multe active au fost UBS, Credit Suisse şi Goldman Sachs.

Documentele Panama au creat până acum cele mai mari probleme pentru HSBC, Société Générale şi Nordea. Analiza relevă şi că mai puţin de 100.000 de persoane (0,001% din populaţia globului) deţin 9.800 de miliarde de dolari în conturi şi investiţii offshore.

O analiză mai recentă a Oxfam realizată cu date de la 200 de companii listate – jumătate din acestea sunt descrise de World Economic Forum ca fiind parteneri strategici ai organizaţiei - a găsit că nouă din zece au prezenţă în cel puţin un paradis fiscal.

“Paradisurile fiscale sunt în centrul unui sistem global care permite companiilor mari şi persoanelor bogate să evite plata contribuţiilor lor, privând astfel guvernele, pe săraci şi pe bogaţi, de resursele de care au nevoie pentru a furniza servicii publice vitale şi pentru a rezolva problema din ce în ce mai prezentă a creşterii inegalităţii”, spune Raymond C. Offenheiser, preşedintele Oxfam America.

În fiecare an ţările sărace pierd circa 150 de miliarde de euro din cauza evitării plăţii taxelor de către indivizii bogaţi şi de către companii, arată date Oxfam.

Şi există companii dedicate dezvoltării acestei industrii. “95% din munca noastră constă în vânzarea vehiculelor prin care se evită plata taxelor”, se arată într-o notă a unuia din partenerii Mossack Fonseca, notă cuprinsă în documentele Panama.