Magistraţii au fost sesizaţi de un avocat al cărui client nu şi-a putut ridica circa 280 de mii de lei şi peste 2 mii de dolari, bani depuşi la Banca Socială, una dintre băncile lichidate în urma „jafului secolului”. 

Autorul sesizării consideră că prevederile Legii instituţiilor financiare, în baza căreia este instituit moratoriul, contravin Constituţiei, întrucât blochează posibilitatea extragerii şi transferului mijloacelor băneşti din conturile bancare ale persoanelor afiliate băncii.

Mai exact, este vorba despre un articol care prevede că administratorul special al unei bănci comerciale acordă prioritate intereselor deponenţilor şi ale altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii, în raport cu acţionarii şi creditorii care sunt persoane afiliate băncii. Un alt articol analizat de Curte permite instituirea unui moratoriu de către Banca Naţională a Moldovei. Moratoriul poate fi limitat la anumite categorii de creditori, printre care şi persoanele afiliate băncii comerciale. 

„Curtea a constatat că prevederile legale contestate urmăresc îndeplinirea a două scopuri legitime generale: bunăstarea economică a ţării şi protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. Instituirea moratoriului în cazul anumitor categorii de creditori poate preveni agravarea situaţiei financiare a băncii, păstrarea activelor acesteia şi evitarea riscului excesiv în sistemul financiar statal. De asemenea, la baza acordării priorităţii pentru interesele deponenţilor şi ale altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii, în raport cu acţionarii şi creditorii care sunt persoane afiliate băncii, se regăseşte scopul protecţiei dreptului de proprietate al altor persoane”, se arată în decizia Curţii.

„În acelaşi timp, Curtea a menţionat că limitările impuse dreptului de proprietate al persoanelor afiliate unei bănci nu reprezintă o expropriere sau o confiscare. Dreptul de proprietate nu este golit de conţinut, întrucât o restricţie de transferare şi extragere a mijloacelor băneşti din conturile bancare de către persoanele afiliate unei bănci pentru o perioadă determinată nu reprezintă o limitare disproporţionată a dreptului de proprietate”, a adăugat CC.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.