Despre situaţia în care s-au pomenit agricultorii se vorbeşte într-un apel lansat de aceştia în adresa Parlamentului şi Guvernului.

„În raionul Briceni au îngheţat 3.024 ha de livezi şi 3.600 ha de alte culturi agricole. În satele Colicăuţi, Grimăncăuţi, Cotiujeni, Şirăuţi şi altele toate livezile de măr sunt compromise până la 90%. Suma pagubelor materiale a ajuns pe acest raion până la 32 de milioane de lei”, susţin producătorii agricoli.

Alarmantă este situaţia şi în raionul Ocniţa, unde suma pagubelor este de peste 19 milioane de lei după ce au fost afectate 338 ha de livadă, 200 ha de culturi de câmp şi 90 ha de soia.

Pagube semnificative au suportat şi gospodăriile agricole din raionul Edineţ, suma pierderilor fiind de 6,6 milioane de lei.

„Începând cu 1 ianuarie 2016, agricultorii nu au avut posibilitatea să-şi asigure culturile agricole cu folosirea subvenţiilor, întrucât până în prezent nu este aprobată legea bugetului şi regulamentul de subvenţionare”, susţin agricultorii.

În această situaţie, producătorii agricoli au înaintat Guvernului şi Parlamentului o serie de solicitări:

  • examinarea posibilităţii introducerii stării de urgenţă în localităţile afectate de îngheţuri;
  • coordonarea cu Camera de Comerţ a procesului de eliberare a certificatelor care atestă evenimentul de forţă majoră;
  • introducerea urgentă a modificărilor în legislaţia fiscală privind necalcularea penalităţilor şi amenzilor la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor în bugetul public naţional pentru agenţii economici din sectorul agrar care au suferit din cauza îngheţurilor;
  • identificarea unor surse financiare pentru compensarea parţială a pierderilor agricultorilor afectaţi prin adresarea către donatori;
  • achitarea prioritară a datoriilor la subvenţiile pentru 2014, 2015 şi 2016 agricultorilor afectaţi de îngheţuri.
Apelul a fost semnat de 12 asociaţii agricole.