Este calculul experţilor de la Centrul analitic Expert-Grup, care au realizat un infografic care prezintă un nivel de viaţă social şi economic conform standardelor ţărilor proxime din UE. Spre comparaţie, în prezent salariul mediu pe economie în Moldova este de peste 4600 de lei, iar cheltuielile medii de consum, potrivit Biroului Naţional de Statistică - peste 1800 de lei.

În infograficul intitulat „De ce pleacă tinerii din RM?”, experţii au analizat raportul dintre salariul minim pe economie, salariul mediu pe economie faţă de veniturile salariale lunare care ar permite unei familii fără copii, din Chişinău, să aibă acest nivel de trai. Au fost luate în calcul cheltuielile de chirie, întreţinere, transport, alimentaţie echilibrată, cheltuieli sociale.

Pentru a calcula cheltuielile pentru alimentaţie, au fost luate în considerare standardele internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aşa-numitele Dietary Guidelines, la fel ca şi Recomandările Uniunii Europene, dar şi o serie de recomandări tehnice care au permis efectuarea calculelor pentru ce anume trebuie să mâncăm pentru a asigura un aport maxim de substanţe nutritive. Calculele au fost efectuate conform schemei clasice, pentru a asigura un aport caloric de 2500 kcal pentru un bărbat şi până la 2200 de kcal pe zi pentru o femeie. Cheltuielile au fost calculate în baza preţurilor din reţelele de distribuţie angro. Acestea constituie 43% din totalul cheltuielilor - adică peste 7280 de lei.

A doua categorie de cheltuieli ca importanţă o constituie cheltuielile pentru chirie - 4450 de lei. Acestea fac 24% din totalul acestora.

Experţii au presupus că pentru deplasarea prin oraş ei ar utiliza troleibuzul (2 abonamente şi eventual 5 călătorii cu taxiul), respectiv, lunar ar cheltui 510 lei.

Cheltuielile pentru întreţinere şi servicii constituie în medie 14,3% - peste 1240 de lei. La calcularea acestora au fost luate în considerare diferenţa dintre lunile reci ale anului şi restul anului, astfel această sumă reprezintă o medie anuală.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.

(Click pentru a mări)