Documentul prevede introducerea unui impozit nou pentru proprietarii de automobile, precum şi scumpirea vinietei pentru un termen mai mare de o lună.

„Prin majorarea vinietei vrem să reducem numărul automobilelor cu numere străine care circulă pe teritoriul Republicii Moldova. Această prevedere a provocat mai multe nemulţumiri. Am înţeles că unii deputaţi sunt împotriva acestei propuneri, de aceea lăsăm la discreţia Parlamentului să ia această decizie”, a declarat ministrul Finanţelor.

Totodată, potrivit politicii fiscale, moldovenii urmează să achite, din noiembrie 2016, un impozit pe avere de 0,8 la sută din valoarea imobilului. Este vorba despre imobilele cu suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi cu o valoare mai mare de 1,5 milioane de lei.

De asemenea, cota impozitului funciar pentru terenurile agricole se va majora cu 15 la sută. 

Proiectul mai prevede că persoanele fizice şi cele juridice, care desfăşoară activitate de întreprinzător, vor fi obligate o dată în trei ani să-şi reevalueze, din cont propriu, bunurile imobile. Cei care nu vor prezenta informaţiile solicitate la oficiile cadastrale vor fi sancţionaţi cu amenzi în mărime de 100 de mii de lei.

În acelaşi timp, Inspectoratul Fiscal de Stat ar putea să aplice interdicţii de a părăsi ţara persoanelor fizice care au restanţe de cel puţin 5.000 de lei către bugetul public. Nu vor putea pleca peste hotare nici administratorii firmelor care sunt datoare statului cu cel puţin 100 de mii de lei.

În acest an, statul va încerca să facă rost de mai mulţi bani în buget şi prin majorarea accizelor pentru produsele petroliere, băuturi alcoolice, bijuterii şi ţigări, care vor fi ajustate la rata inflaţiei.


Iată care sunt principalele prevederi ale Politicii bugetar-fiscale pentru 2016:

- Un nou tip de impozit - cel pentru autovehicule. Valoarea acestuia va fi similară taxei pentru folosirea drumurilor din anul 2015, care urmează a fi anulată. Plăţile nu se vor mai efectua către Fondul Rutier, ci către bugetele administraţiilor publice locale unde sunt înmatriculate maşinile. Modificarea va intra în vigoare din anul 2017. Ministerul Finanţelor estimează pentru anul 2017 un venit pentru administraţiile publice locale de circa 346 mil lei, în timp ce pentru anul 2015 din această taxă se preconiza încasarea a 591 mil lei (din care in Fondul Rutier 50% adică 295 mil lei).

- Majorarea vinietei pentru autoturismele cu numere străine care se află pe teritoriul RM mai mult de o lună - 30 de euro pentru 30 de zile, 90 de euro pentru 90 de zile şi 180 de euro pentru 180 de zile. Pentru un termen de 7 şi 15 zile, vinieta rămâne la un nivel de 4 şi, respectiv, 8 euro.

- Declararea şi justificarea provenienţei mijloacelor financiare pentru procurarea bunurilor imobiliare şi/sau autovehiculelor de peste 30 mii de euro.

- Interdicţia de a părăsi ţara pentru administratorii agenţilor economici care au o datorie la buget de peste 100 mii lei si pentru persoanele fizice care au o datorie de peste 5 mii lei.

- Majorarea accizelor la ţigări. Pentru anul 2016, au fost propuse pentru cele cu filtru 220 lei pe partea fixă şi respectiv 17% pe valoare, iar pentru cele fără filtru - 60 lei per 1000 de bucăţi. Experţii susţin că această creştere este prea mică şi că accizele trebuie să crească cu circa 8-9 euro per 1000 ţigarete anual.

- Majorarea accizelor la autoturisme. De exemplu pentru autovehiculele cu capacitatea cilindrică 1500 – 2000 cm cubi, ratele accizelor în euro în 2016 vor creste faţă de 2010 cu 37% pentru autovehiculele diesel şi 38% pentru cele cu benzină.

-Majorarea accizelor la carburanţi cu 11,4 la sută.

- Majorarea accizelor la bere de la 2.15 lei per litru la 5 lei, (+233%).

- Obligativitatea reevaluării bunurilor imobiliare odată la 3 ani. Evaluarea/ reevaluarea va fi gratuită pentru persoanele fizice şi va fi efectuată de Organele Cadastrale (în baza unei metodologii unice aprobate de Guvern), în timp ce Agenţii Economici vor efectua evaluarea/ reevaluarea din contul propriu. În cazul în care contribuabilii nu vor efectua evaluarea bunurilor imobiliare care aparţin acestora cu drept de proprietate şi nu vor prezenta informaţia aferentă organelor cadastrale, aceştia vor fi sancţionaţi cu o amendă în mărime de 100 mii lei. În cazul în care contribuabilii nu vor efectua o dată în 3 ani reevaluarea bunurilor imobiliare, cota concretă a impozitului pentru bunurilor imobiliare respective va fi majorată de 3 ori.

- Majorarea cotelor impozitului funciar pentru terenurile cu destinaţie agricolă şi pentru cele din intravilan şi extravilan cu 15%. Cotele impozitului funciar nu au fost modificate din anul 2012.

- Majorarea termenului de raportare a pierderilor rezultate din desfăşurarea activităţii de întreprinzător, de la 3 la 7 ani. Totodată, este revizuită baza impozabilă a taxei pentru dispozitivele publicitare: diminuarea cuantumului taxei percepute pentru restabilirea patentei, acordarea dreptului stingerii obligaţiei fiscale prin achitare prin intermediul altor prestatori de servicii de plată şi acordarea dreptului agenţilor economici de a depune dările de seamă fiscale la orice organ fiscal teritorial.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.