Despre aceasta anunţă Asociaţia Agenţiilor de Publicitate din Moldova (AAPM), care acuză primarul Dorin Chirtoacă şi a pretorul sectorului Centru de abuz de serviciu şi samavolnicie. Agenţii economici ameninţă că se vor adresa în instanţa de judecată dacă le vor fi demontate panourile.

„Pretura intenţionează să facă acest lucru la indicaţia Primarului în baza unei simple prescripţii, care, conform normelor legale, are caracter de recomandare, şi nu de obligare. Informaţia de care dispunem dovedeşte că azi noapte se va comite un atac ilegal asupra proprietăţilor diferitor agenţi economici, or pretorul Oleg Poiată a dat indicaţii muncitorilor să distrugă panourile publicitare, folosind aparate de sudat, ceea ce atentează direct la proprietatea privată a acestor companii”, se arată într-o declaraţie semnată de Asociaţie.

Agenţii economici consideră că primarul Chirtoacă nu urmăreşte de fapt să facă ordine în Chişinău, dar să înlocuiască firmele care activează de mai bine de zece ani pe piaţă cu firme apropiate lui.

„Înţelegând că Primarul urmăreşte interese proprii şi nu-l preocupă deloc faptul că bugetul municipal şi cel de stat vor pierde zeci de milioane, iar peste 2000 de oameni vor rămânea fără lucru, cerem Consiliului Municipal Chişinău, administraţiei centrale a statului să intervină pentru a curma aceste abuzuri. De asemenea, agenţii economici, ce activează în sfera publicităţii stradale, cer Centrului Naţional Anticorupţie şi Procuraturii Generale să examineze problema prin prisma corupţiei şi abuzului în serviciu, luând drept bază informaţiile făcute publice în ultimul timp”, se arată în apelul AAPM.

Primarul Dorin Chirtoacă a declarat anterior că proprietarii panourilor au fost atenţionaţi încă în 2014 despre această măsură în legătură cu lucrările de reparaţie a bulevardului Ştefan cel Mare, a străzii Vasile Alecsandri şi a bulevardului Constantin Negruzzi.

Anterior, edilul capitalei a venit cu iniţiativa demontării panourilor de publicitate de pe principalele artere ale oraşului. Acestea ar urma să dispară până pe 1 iunie 2016. Mai multe companii de publicitate îl acuză însă pe Dorin Chirtoacă de faptul că ar favoriza o firmă care ar aparţine fratelui său, Lucian Chirtoacă, iar Primăria ar permite în mod ilegal instalarea panourilor respectivei firme, în timp ce alte companii nu se bucură de acest drept.