Oficiul Grupului Băncii Mondiale din Moldova a prezentat săptămâna aceasta Studiul privind comerţul în Moldova ce evaluează performanţa comerţului extern al R. Moldova şi oferă recomandări de politici pentru a stimula exporturile.

„Fiind o economie mică şi deschisă, crearea locurilor de muncă în R. Moldova depinde de comerţ. Economia a devenit mai deschisă în ultimii 20 de ani, iar valoarea comerţului a crescut de patru ori. Totuşi, R. Moldova nu a putut să beneficieze pe deplin de oportunităţile aferente comerţului extern”, se menţionează în raportul Băncii Mondiale. 

Bazat pe exportul forţei de muncă

Concluziile studiului sunt confirmate de statistici, care arată însă că această creştere s-a datorat mai mult importului decât exportului. Prin urmare, în decursul acestor 20 de ani, importurile au crescut mult mai repede decât exporturile. Adică, am consumat mai mult decât am produs. Această evoluţie aparent paradoxală a economiei moldoveneşti se explică foarte simplu – remiterile. 

Cu alte cuvinte, importurile au crescut datorită faptului că a sporit cererea. La rândul său, cererea a sporit datorită creşterii veniturilor populaţiei, acestea au crescut mai repede decât economia reală din R. Moldova datorită banilor trimişi acasă de către moldovenii aflaţi la muncă în străinătate. 
Drept urmare, cu cât mai mulţi moldoveni plecau peste hotare, cu atât mai mulţi bani veneau în RM, consumul creştea, importurile creşteau şi ele şi se crea aparenţa unei dezvoltări economice fulminante. Bineînţeles, din această stare de fapt avea de câştigat şi bugetul public, prin taxele şi impozitele ce, de asemenea, creşteau datorită consumului. Prin urmare, se produceau şi majorări de salarii pe care politicienii aflaţi la guvernare le calificau drept rezultate ale politicilor lor „înţelepte”. 

Acest model economic bazat în principiu pe exportul forţei de muncă nu cerea o mai bună funcţionare a instituţiilor statului. În mod normal, de eficienţa acestora depinde evoluţia economică. Iată că la noi structurile statului nu trebuiau să fie mai eficiente pentru că veneau oricum bani, iar economia era parcă în creştere. În plus, funcţionărimea de toate nivelurile avea posibilitatea să se înfrupte din această creştere efemeră. 

Evident că acest model economic nu putea să funcţioneze la nesfârşit. Odată şi odată ar fi trebuit să sece fluxul forţei de muncă spre exterior şi, respectiv, al remiterilor din cauza faptului că cei plecaţi (în special în Occident), pierzând orice speranţă că situaţia de acasă se va îmbunătăţi, au început să se stabilească acolo şi să-şi aducă şi familiile. În consecinţă, nu mai au cui trimite bani în R. Moldova. Procesul a fost intensificat de situaţia gravă din Federaţia Rusă. Din cauza crizei tot mai profunde din această ţară, tot mai puţini moldoveni îşi pot găsi de lucru acolo, fiind nevoiţi să se întoarcă acasă. Ca rezultat, transferurile banilor de peste hotare scad şi mai mult. 

În această situaţie, necesitatea schimbării paradigmei economice dinspre consum spre producere şi exporturi, obiectiv declarat al Ministerului Economiei şi stabilit în mai multe programe de dezvoltare a RM, rămâne practic singura cale de depăşire a crizei economice în care se află R. Moldova.

Politicile comerciale liberale nu sunt suficiente

La acest subiect, Gonzalo Varela, economist la Banca Mondială specializat în comerţul extern şi ameliorarea competitivităţii, a scris un blogul pe site-ul Băncii Mondiale. „Pentru a încuraja exporturile, statul trebuie să adere la lanţurile de valoare regionale şi globale, pentru a deveni mai eficient în ceea ce produce deja. Atragerea investiţiilor, atât străine, cât şi locale, sunt de asemenea importante”, a menţionat expertul. 

Totodată, el a afirmat că, deşi R. Moldova are politici comerciale relativ liberale, nu s-a descurcat prea bine la capitolul comerţ şi investiţii. Exporturile s-au majorat la o rată anuală de 13%, în timp ce importurile la 16%. Creşterea exporturilor R. Moldova a rămas de asemenea în urma altor ţări din regiune. 

Chiar dacă Chişinăul a diversificat cu succes pieţele sale de desfacere în defavoarea celor tradiţionale, exporturile sale depind enorm de câteva produse principale. De fapt, diversificarea produselor explică mai puţin de o zecime din creşterea totală a exporturilor în perioada 2010–2013. Totodată, Varela a spus că deşi politicile liberale de comerţ şi investiţii sunt necesare pentru o integrare mai bună pe pieţele globale, acestea nu sunt suficiente.

„Merită notat că alţi factori principali, cum ar fi stabilitatea macroeconomică, pieţele competitive ale factorilor de producţie, conectivitatea de clasă mondială şi forţa de muncă calificată sunt determinanţi pentru integrarea de succes a ţării pe piaţa globală. Folosind datele la nivel de companie din R. Moldova şi din alte ţări din regiune, am investigat efectele climatului investiţional şi ale serviciilor de bază asupra productivităţii companiei. Rezultatele noastre arată că competitivitatea R. Moldova este împiedicată de prestarea proastă a serviciilor şi de un mediu de afaceri ineficient”, a constatat expertul.

Potrivit studiului, productivitatea companiilor este afectată în mod negativ de servicii insuficiente financiare, de energie electrică, infrastructură şi conectivitate. Peste 40% din companiile examinate văd accesul la finanţe ca obstacol moderat pentru funcţionarea lor. Alte 30% de companii au indicat drept problemă calitatea proastă a energiei electrice. Este interesant că exportatorii şi companiile străine suferă mai mult din cauza calităţii proaste a serviciilor de bază decât companiile locale. 

În acelaşi timp, pierderile semnificative de productivitate sunt asociate cu calitatea proastă a guvernării şi calitatea instituţională. Companiile moldoveneşti au identificat corupţia drept cea mai mare piedică pentru mediul de afaceri, urmată de reglementările şi administrarea fiscală inadecvată.

„Importanţa unui mediu de afaceri adecvat şi accesul la serviciile de bază cheie în R. Moldova sunt probabil cel mai bine exemplificate – în termeni de atragere a investiţiilor şi transformare productivă – de rezultatele activităţilor în zonele speciale economice precum cea din Bălţi. De ce nu este replicată experienţa din Bălţi la nivel de ţară?”, se întreabă economistul. 

Ce facem pentru a creşte economia? 

În opinia lui Varela, pot fi făcute mai multe lucruri pentru a îmbunătăţi conectivitatea şi a reduce costurile aferente comerţului începând cu raţionalizarea procedurilor vamale şi modernizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei, precum şi implementarea procedurilor vamale simplificate şi a declaraţiilor electronice pentru regimul vamal întru facilitarea comerţului. 

În plus, este necesară îmbunătăţirea calităţii şi reabilitarea serviciilor de transport şi logistică prin implementarea Strategiei de transport şi logistică a R. Moldova şi elaborarea programelor naţionale de investiţii publice – toate foarte importante pentru o ţară fără ieşire la mare, ca Moldova. De asemenea, aceasta va facilita comerţul prin drumuri mai bune, cale ferată şi aeroporturi.

„În sfârşit, pentru a îmbunătăţi climatul de afaceri, implementarea iniţiativelor anticorupţie este crucială pentru transparenţă şi, într-un final, pentru atragerea investiţiilor şi creşterea economică. Atunci poate vom vedea câştiguri din integrare pentru toţi moldovenii prin intermediul locurilor mai bune de muncă şi a veniturilor mai mari!”, a conchis economistul Băncii Mondiale. 

Cât de reale sunt aceste reforme?

În ce priveşte reducerea costurilor aferente comerţului, cu suportul proiectului BRITE al USAID, au fost iniţiate o serie de reforme. Guvernul s-a angajat să promoveze modificările legislaţiei în acest sens. Rămâne însă de văzut cât de uşor vor putea fi acestea implementate. Or la aplicarea reformelor funcţionarii moldoveni sunt mult mai indecişi decât la adoptarea legilor corespunzătoare. 

În ce priveşte infrastructura, în prezent, R. Moldova nu îşi permite nicio investiţie capitală. Toate mijloacele acumulate la buget sunt îndreptate spre plata salariilor. Despre investiţii s-ar putea vorbi doar după semnarea unui acord cu FMI, care se va produce, la rândul său, doar după ce autorităţile de la Chişinău vor implementa o serie de reforme anticorupţie şi de eficientizare a instituţiilor statului.

Aceasta este marea problemă. Or actualii guvernanţi din R. Moldova nu au demonstrat voinţă de reformă, deşi declaraţii în acest sens nu au lipsit. Această lipsa de voinţă se explică prin faptul că anume clasa politică şi oligarhii, ce stau în spatele ei, sunt beneficiarii cei mai mari ai actualei stări de fapt. 

Ex-premierul Ion Sturza scria recent pe o reţea de socializare că din controlul întreprinderilor de stat, a structurilor precum vama sau fiscul şi altor autorităţi ale statului, guvernanţii de la Chişinău au venituri anuale în valoare de 150–250 milioane de dolari. Aceşti bani sunt în parte folosiţi pentru menţinerea la putere aşa că este puţin probabil că, în pofida declaraţiilor entuziaste, guvernul de la Chişinău va face reforme.