Potrivit documentului, toate produsele din carne, aproape tot spectrul de lactate şi ciment urmează să fie excluse din comerţul liber cu Ucraina până la 31 decembrie 2016.
 
„Proiectul a fost elaborat ca urmare a solicitărilor procesatorilor de lactate şi carne de a întreprinde măsuri de protecţie a ramurii în legătură cu creşterea pe piaţă a volumului şi sortimentului de produse de origine ucraineană. Totodată, decizia se întemeiază pe statisticile vamale, care atestă o majorare a importurilor de lactate cu 15% şi a prevederilor Acordului de comerţ liber cu CSI”, explică Ministerul Economiei.

Proiectul de hotărâre a trecut etapa de avizare la autorităţile publice, iar săptămâna viitoare va fi înaintat Guvernului spre aprobare.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.