„Mişcările contestatare politice şi sociale ce au precedat formarea noului Guvern al Republicii Moldova la începutul anului, incertitudinile asupra situaţiei macro-economice şi financiare a Republicii Moldova, lipsa unui acord cu FMI şi absenţa ajutoarelor internaţionale cauzate de vizibilitatea redusă a reformelor profunde mult aşteptate, au afectat în mare măsură tendinţele generale ale barometrului de afaceri pe parcursul celui de-al patrulea trimestru din 2015. Deşi, în perioada precedentă tendinţa barometrului a fost uşor pozitivă sau neutră, pentru perioada vizată tendinţele se situează destul de mult în zona negativă, fără a ajunge totuşi pe roşu. Indiferent de tipul întreprinderii, locală sau străină, tendinţă generală a barometrului este în scădere, nimerind în zona negativă a acestuia şi atingând, astfel, cel mai jos nivel din iunie 2015. Fie că e vorba de întreprinderi străine sau locale, este o tendinţă negativă. Niciun tip de sector de activitate nu a fost cruţat, scăderea cea mai mare fiind atestată în sectorul finanţelor, al băncilor şi asigurărilor, care cade în zona roşie”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Franţa-Moldova (CCIFM), Emmanuel Skoulios.

„Acum avem un rezultat care arată spre minus, ceea ce ar putea spune că situaţia de aici nu este chiar bună, mai degrabă rea. Un astfel de barometru, care este repetat de patru ori pe an, este doar un instantaneu. Am obţinut două rezultate diametral opuse, pe de o parte, barometrul este negativ, iar pe de alta investiţiile în 2015 au fost cele mai înalte, comparativ cu 2011. Şi ambele rezultate sunt veridice. Investitorii iau, de obicei, decizii de durată şi apoi pas cu pas implementează. Astfel, investiţiile din 2015 se bazează pe decizii care au fost luate în trecut”, a declarat Wolfgang Lerke, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Colaborare Economică Moldo-Germană” ( MDW).

„Trebuie să constatăm că anul 2015 nu a fost un an prea bun. Am încetat să numărăm câte guverne au fost schimbate şi câţi miniştri şi prim-miniştri au fost schimbaţi. Rezultatele Barometrului sunt şi pentru antreprenori, asociaţi de afaceri, dar ele sunt destinate şi Guvernului”, a adăugat preşedintele Asociaţiei „Colaborare Economică Moldo-Germană”.

Wolfgang Lerke mai spune că în ţara noastră trebuie să fie create condiţii pentru antreprenori şi investitori: „Controalele pot fi implementate altfel. Un control poate fi transformat într-un fel de consiliere. O întreprindere poate fi vizitată, iar neajunsurile depistate pot fi urmate de unele recomandări. În cazul în care ele nu vor fi implementate, atunci trebuie să fie sancţionate. Vreau să vă spun că condiţiile favorabile pentru investitori sunt făcute de către stat, iar de acţiunile sale depind condiţiile create”.

Întreprinderile chestionate au continuat să investească în ultimul trimestru, conform previziunilor exprimate pe parcursul ultimei chestionări. Tendinţa rămâne identică pentru trimestrul următor, chiar dacă această dorinţă de a investi este modestă sau aproape de zero pentru întreprinderile străine. Întreprinderile din sectorul bancar şi cel al asigurărilor preconizează să-şi reducă investiţiile în perioada următorului trimestru, conform Barometrului.

Potrivit studiului, climatul de afaceri din Republica Moldova înregistrează cele mai proaste rezultate. „Acest indicator apare clar în zona roşie a barometrului, iar aşteptările pentru trimestrul următor nu sunt mai îmbucurătoare. Chiar dacă se aşteaptă o uşoară creştere, acest indicator rămâne în zona negativă. Anume întreprinderile străine şi-au manifestat cel mai mult neliniştea, în rând cu cele din sectorul bancar, financiar şi cel al asigurărilor, fiind urmate de cele din sectorul producerii industriale. În ansamblu, nici un tip sau sector de activitate nu manifestă optimism în această privinţă”, se arată în comentariul barometrului.

Precizăm că Barometrul de Afaceri a fost prezentat pentru trimestrul IV al anului 2015, iar chestionarea companiilor a fost făcută în perioada 18 ianuarie 2016 - 5 februarie 2016 pe un eşantion reprezentativ de 562 de întreprinderi moldoveneşti şi străine pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Misiunea Barometrului este de a identifica care este situaţia economică.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.