Petrol Brent, cotat în prezent la 33,16 dolari pe baril, este estimat la 48 de dolari pe final de an, iar petrolul tranzacţionat în SUA, acum la 30,21 dolari pe baril, ar urma să ajungă la 46 de dolari.

Producţia SUA va înregistra între primul şi ultimul trimestru un declin de 620.000 de barili pe zi, sau 7%, conform estimărilor Administraţiei pentru Informaţii privind Energia (din cadrul Departamentului Energiei al SUA).

Petrolul este „investiţia anului", potrivit Citigroup, care alături de bănci precum UBS Group şi Societe Generale se aşteaptă la creşteri de preţ în a doua parte a anului.

„Petrolul de şist din SUA va încasa lovitura, acolo se vor vedea reduceri (de producţie, n.r.) iar cantitatea de petrol din piaţă ar urma să scadă. În plus, sunt estimări pozitive pentru cerere în a doua parte a anului”, a declarat Daniel Ang, analist pentru investiţii la Phillip Futures.

Petrolul tranzacţionat în SUA şi Brent (la Londra) au închis şedinţa din 20 ianuarie la minimul începând din 2003. Barilul SUA a închis marţi la 29,88 dolari şi ar trebui să urce cu 54% pentru a ajunge la 46 de dolari, iar Brent ar avea nevoie de un avans de 47% comparativ cu închiderea de 32,72 dolari din ziua precedentă.

Barilul de petrol a crescut cu 4,4% - SUA şi cu 8% - Brent săptămâna trecută, în contextul speculaţiilor că Rusia şi OPEC se vor întâlni pentru a discuta reducerea producţiei. Între timp, cotaţiile au revenit la nivelurile înregistrate înainte ca piaţa să fie influenţată de aceste informaţii.