Şefa echipei de experţi ai FMI a ţinut să precizeze că scopul misiunii este să se informeze despre politicile şi prognozele macroeconomice promovate de autorităţi, situaţia din sistemul financiar-bancar şi politicile bugetar-fiscale.
 
Pe parcursul următoarelor zile, misiunea FMI va avea un şir de întrevederi tehnice cu autorităţile publice vizate, în cadrul cărora vor fi discutate în detaliu politicile sectoriale şi problemele care pot influenţa evoluţiile cadrului macroeconomic.

La rândul său, şeful Executivului a menţionat că vizita misiunii FMI este importantă pentru restabilirea încrederii partenerilor externi şi deblocarea finanţării externe, necesare pentru implementarea reformelor complexe.

„Ne propunem să ne concentrăm în mod prioritar pe reformele vizând sistemul justiţiei, combaterea corupţiei, administraţia publică, precum şi cele privind edificarea unei economii de piaţă funcţionale”, le-a spus Pavel Filip experţilor FMI.

Următoarele vizite ale misiunii FMI vor avea loc la Banca Naţională a Moldovei, iar apoi la Ministerul Finanţelor. Experţii instituţiei internaţionale se vor întâlni şi cu donatorii externi ai Republicii Moldova, Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Delegaţia UE.

Republica Moldova nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din toamna lui 2013. În cadrul precedentului program, ţara noastră a beneficiat de asistenţă financiară din partea Fondului Monetar în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.

Lipsa de transparenţă în sectorul bancar s-a aflat printre cauzele care au dus la suspendarea programului de colaborare între guvernul moldovean şi FMI.

În septembrie 2015, FMI a retras mandatul unei misiuni de experţi de a semna un Acord de finanţare cu Republica Moldova, din cauza demisiei guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.