Se întâmplă după ce trei bănci letone au fost implicate în aşa-numitul jaf al secolului din Moldova. Anterior, Comisia letonă pentru piaţa financiară şi de capital a aplicat o sancţiune de 2 milioane de euro băncii Privatbank, iar în prezent continuă verificările la ABLV Bank и Latvijas Pasta banka.

„În dosarul privind jaful din Republica Moldova au fost implicate trei bănci. Comisia face verificări în etape, ţinând cont că aceste tranzacţii sunt mari şi se întind în timp până în 2012, atunci când au fost făcute primele tranzacţii. Sancţiunile vor fi aplicate pentru fiecare caz”, a declarat deja ex-preşedintele Comisiei pentru piaţa financiară şi de capital din Letonia, Kristaps Zakulis.

Potrivit prognozelor sale, rezultatele finale ale controalelor de la celelalte două bănci vor fi gata în prima jumătate a acestui an.

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) acuză Comisia pentru piaţa financiară şi de capital din Letonia că nu s-a arătat interesată în descoperirea cazurilor de corupţie, iar normele impuse de FCMC nu au fost în stare să elimine riscurile de spălare a banilor prin băncile letone. Experţii OCDE au declarat că FCMC nu verifica filialele externe ale băncilor, iar auditul la bănci se făcea rar, lăsând loc pentru infracţiuni financiare.

Pentru eliberarea din funcţie a preşedintelui Comisiei letone pentru piaţa financiară şi de capital au votat 69 de deputaţi. Kristaps Zakulis a fost numit în funcţie în 2012 pentru un mandat de şase ani.

Anterior, Comisia pentru piaţa financiară şi de capital din Letonia a decis să aplice o amendă de 2 milioane de euro băncii Privatbank, „pentru încălcarea prevederilor Legii cu privire la prevenirea spălării veniturilor provenite din infracţiuni (Spălării Banilor) şi finanţării terorismului, Legii cu privire la instituţiile de credit etc.”

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.