Experţii au menţionat că din 1994 Moldova a început să beneficieze de asistenţă financiară de la Banca Mondială, dar cu rate destul de mari, care au îndatorat ţara, banii fiind rambursaţi în zece ani, până în 2004. Din 2004 Banca Mondială şi-a revizuit strategia, incluzând Republica Moldova într-un alt sistem de finanţare, cu rate mai avantajoase.

În cadrul emisiunii analiştii au mai declarat că în ultimii ani ţara a trecut iar la credite comerciale şi dacă până acum raportul era 70% grant şi 30% credit, acum acest raport a ajuns 50 la 50.

Potrivit experţilor, rapoartele privind asistenţa financiară externă sunt publicate foarte rar, atât de Cancelaria de Stat, cât şi de finanţatori, iar societatea civilă nu se poate pronunţa asupra modului în care guvernul execută misiunile asumate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.