Este al doilea trimestru consecutiv în care România a avut cea mai mare creştere economică anuală din UE, însă ritmul de creştere anuală înregistrat de economia românească a încetinit de la 5,8% în trimestrul al doilea până la 4,6% în trimestrul al treilea.
Potrivit Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 1,7% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică anuală de 1,9%, în ambele cazuri fiind vorba despre o creştere similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea.
De asemenea, în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul al doilea al acestui an, PIB-ul României a înregistrat un avans de numai 0,6%, faţă de un avans de 1,5% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. Creşteri trimestriale mai mari decât România au înregistrat Croaţia (1,7%), Slovenia (1,0%), Grecia şi Portugalia (ambele cu o creştere de 0,8%), Slovacia, Cipru şi Spania (toate cu un avans de 0,7%).
În ceea ce priveşte economia zonei euro, aceasta a înregistrat o creştere economică trimestrială de 0,3%, în timp ce PIB-ul UE a consemnat un avans de 0,4%.