Un proiect de lege în acest sens, promovat de autorităţi ca fiind o „reformă a sistemului de pensii”, a fost aprobat de Guvern. 

Şi asta în pofida criticilor din partea mai multor experţi economici care spun că o bună parte din populaţia Republicii Moldova nu va reuşi să ajungă la vârsta de pensionare din cauza speranţei de viaţă tot mai mici. În prezent, vârsta de pensionare pentru bărbaţi constituie 62 de ani, iar pentru femei – 57 de ani.

„Sunt multe speculaţii în societate. Va trebui să continuăm comunicarea pe acest subiect şi mă adresez în acest sens Ministerului Muncii şi Casei Naţionale pentru Asigurări Sociale. Înţeleg bine de ce sunt aceste speculaţii. Toţi s-au pornit împotrivă. Este prima reformă din marea agendă propusă să o facem până în 2018”, a comentat premierul Pavel Filip.

Autorităţile îşi justifică această măsură prin faptul că rata îmbătrânirii demografice a crescut de la 13,6 la sută în 2005, până la 16,2 la sută. Totodată, potrivit previziunilor, până în 2035, ponderea moldovenilor cu vârsta mai mare de 60 de ani va constitui 25 la sută din populaţie.

De asemenea, se propune majorarea stagiului necesar de cotizare - pentru femei de la 30 de ani până la 33 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 de ani până la 36 de ani. 

Totodată, persoanele care au contribuit în sistemul de pensionare şi au stagiul necesar pot solicita stabilirea pensiei anticipate pentru limita de vârstă cu cel mult trei ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Proiectul prevede o nouă formulă de calcul a pensiei, care va face posibilă crearea unui nou serviciu (calculatorul online), care va oferi cetăţenilor oportunitatea să-şi calculeze viitoarea pensie. Mărimea pensiei va depinde de contribuţiile achitate. Noul sistem va face ca venitul obţinut după 1999 să corespundă cu venitul care este la moment.

Alte modificări ţin de anularea actualelor condiţii speciale de stabilire a pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (deputaţi, funcţionari publici, judecători, procurori, autorităţi locale), dar şi de unificarea modului de calculare a pensiilor pentru persoane fizice proprietari şi arendaşi de terenuri agricole şi angajaţi ai structurilor de forţă (Ministerul Apărării, MAI, SIS, CNA). 

Proiectul de lege urmează să fie discutat şi votat de Parlament.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.