Veniturile vor fi mai mari cu 10,8 la sută faţă de cele din bugetul pentru acest an, iar cheltuielile – cu 9,4 la sută.

În 2017, datorie de stat va constitui 53,9 miliarde de lei, dintre care datoria de stat externă - 60,1% şi datoria de stat internă - 39,9%, înregistrând o majorare de 20,4 miliarde de lei faţă de începutul acestui an.

Ponderea datoriei de stat în PIB la sfârşitul lui 2016 va constitui 40,6%, sau cu 13,2 puncte procentuale mai mult decât în 2015. Datoria de stat internă se va majora cu 14,2 miliarde de lei. Peste 700 de milioane de lei vor fi cheltuite anul viitor pentru acoperirea acestei datorii.

În lectura a doua, au fost aprobate şi mai multe amendamente ce prevăd solicitări de alocaţii bugetare suplimentare pentru reconstrucţia mai multor edificii, prezentate după prima lectură. Totodată, deputaţii au respins mai multe amendamente privind alocarea resurselor financiare pentru bugetele locale.

Mai mult, deputaţii au respins şi un amendament ce prevede alocarea resurselor financiare suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor privind aplicarea iniţiativei de înlocuire a meniurilor în şcolile şi grădiniţele din ţară.