La flashmob a fost prezent şi vicepreşedintele Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Alexandru Slusari.

„Prin această iniţiativă devine absolut clar cine a furat miliardul. Este absolut evident şi dacă noi analizăm cine sunt autorii acestei iniţiative - sunt nişte deputaţi în frunte cu coordonatorul mafiei din Republica Moldova. Nici măcar nu e Guvernul, nici măcar Ministerul Finanţelor, dar nişte deputaţi de la Partidul Democrat. Devine absolut clar cine este beneficiarul principal al furtului miliardului. Şi eu azi am venit cu un mesaj foarte clar, că toţi cei care vor ridica mâna, vor purta răspundere, inclusiv penală”, a menţionat Alexandru Slusari.

Solidari cu societatea civilă au fost şi membrii Asociaţiei Promo-LEX.

„Noi suntem o societate civilă democratică şi facem apel către autorităţi, în special către majoritate, să nu voteze acest proiect legislativ”, a menţionat şeful Misiunii de Observare Promo-LEX, Pavel Postică.

„Nu legalizaţi banii furaţi - acesta este mesajul nostru, al societăţii civile. Acest proiect de lege privind această legalizare a capitalului şi a achitării de doar 2% din banii pe care îi declari şi averile pe care le declari este o lege care un pic alt scop. Între timp, nu putem să înţelegem momentul în care trebuie puse în aplicare legile care să lupte cu corupţia. Ne-am trezit cu o lege care să legalizeze banii veniţi prin alte metode, decât cele cinstite”, a declarat Tatiana Paşcovschi, ofiţerul de comunicare al Asociaţiei Promo-LEX.

La manifestaţie a participat şi lidera PAS, Maia Sandu, care a avut un mesaj pentru deputaţi. „Mesajul este unul foarte simplu şi sperăm să-l înţeleagă toţi. Nu se poate să se aprobe o lege care este contestată de societatea civilă, pentru că noi credem că sub această lege se vor legaliza banii furaţi. Ori noi credem că cei care au furat banii trebuie să fie sancţionaţi. Asta înseamnă lupta împotriva corupţiei şi nu se poate ca o asemenea lege contestată să fie aprobată în grabă fără dezbateri publice veritabile, pentru că am văzut că au încercat să facă nişte dezbateri mimate cu invitaţi care convin guvernării. Din păcate acest lucru nu se întâmplă doar în cazul acestui proiect de lege. În general, guvernarea a decis să ignore societatea civilă, să ignore cetăţenii şi să guverneze fără să organizeze procese participative”, a spus Maia Sandu.

Totodată, consilierul juridic Ion Guzun, de la Centrul de Resurse Juridice a menţionat: „Noi solicităm ca acest document să fie retras de pe agenda Parlamentului. Are o denumire foarte frumoasă, de liberalizare a capitalului, dar în fond este una de legalizare a banilor proveniţi din mijloace ilegale. Considerăm că acest proiect de lege ţine şi mai mult să pună pe spatele cetăţenilor oneşti care plătesc taxe şi impozite această sarcină, iar şmecherii care tot timpul adună doar datorii, la un moment dat să scape de aceste sume de bani care să fie vărsate în bugetul de stat”.