Documentul prevede exonerarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. De asemenea, iniţiativa propune introducerea interdicţiei de sancţionare ulterioară a funcţionarilor publici pentru încălcările săvârşite. 

Proiectul care îi are ca autori pe mai mulţi deputaţi din majoritatea de la guvernare a atras criticile deputaţilor din opoziţie. Fracţiunea PLDM a cerut ca procedura de vot să fie nominală, dar propunerea a fost respinsă de plen.

În cadrul dezbaterilor, Andrian Candu a admis că proiectul de lege în varianta propusă astăzi nu prevede un mecanism clar de identificare a capitalului obţinut pe căi ilicite. Acesta a menţionat însă că proiectul va fi îmbunătăţit pentru lectura a doua.

„Discutăm acest proiect, dar se face trimitere la un proiect virtual. Puterea absolută pe care o deţineţi v-a îmbătat şi vedem cinismul care trece prin proiectul de lege. Nu este nimic altceva decât amnistia capitalului şi o mare amnistie fiscală. Promovarea legii se face cu o viteză cosmică. Nu sunt suficiente consultări cu experţii şi mediul de afaceri. Este o procedură inventată pentru un cerc restrâns de oameni. Este cinic să le spui oamenilor că le majorezi vârsta de pensionare, că le majorezi tarifele la energia electrică, iar pe de altă parte să legalizezi marile hoţii. Propunem ca proiectul să fie eliminat de pe agenda Parlamentului”, a declarat deputatul PLDM Grigore Cobzac.

„Lumea crede că vrem să oferim posibilitate celor care au furat miliardul să-şi legalizeze banii. Propun ca cei implicaţi să nu poată legaliza aceşti bani”, a spus liberalul Mihai Ghimpu. „Ministerul Justiţiei şi Procuratura au pregătit un anumit text care va fi inserat în proiect ca să fie o înţelegere mai clară” a spus Andrian Candu.

„Proiectul prezentat în această formă generează mai multe îngrijorări. Nu ar fi cazul să venim cu un cu totul al concept pentru această lege, care va fi discutat de la bun început, nu în lectura a doua. Poate ar fi cazul să fie două proiecte, unul privind legalizarea capitalului şi altul stimularea fiscală”, a propus Iurie Leancă.

„Conceptul nu poate fi altul. Am spus clar cine sunt cei care pot legaliza capitalul şi care sunt categoriile de bunuri care se legalizează. Procedurile la fel sunt bine stabilite în lege”, a fost explicaţia lui Candu. „Diavolul este în detalii şi aţi recunoscut că sunt multe detalii neclarificate. Nu este clar care sunt metodele cum vom stabili dacă resursele au fost obţinute pe cale legală sau nu. Care este sensul să votăm acum”, a insistat Leancă.

„Oamenii sunt foarte îngrijoraţi referitor la acest proiect, că vor fi legalizaţi banii celor care au furat. Se referă la liberalizarea de capital la cei care deţin capitalul lor în offshore? Se vor întoarce banii în ţară?”, a menţionat comunista Maria Postoico.

„Acest proiect dă RM posibilitatea de a beneficia de procesul de deoffshorizare. Dacă cetăţenii care au banii în offshore, vom avea banii întorşi în ţară şi venit la buget prin taxa de2%. Le dăm posibilitatea celor care şi-au dus banii în offshore să-i întoarcă. Dar nu este obligatoriu. Nu putem obliga oamenii”, a spus Candu.

În context, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a intervenit şi l-a scăpat pe colegul său de partid de a răspunde şi la alte întrebări. „Nu cred că sunt suspiciuni rezonabile, dar tradiţional moldoveneşti. Propun să ne limităm la această discuţie”, a spus Dumitru Diacov, cerând să fie pus la vot un articol din Regulamentul Parlamentului care prevede stoparea dezbaterilor.

Deşi a prezentat un aviz pozitiv pentru acest proiect, preşedintele Comisiei Economie, Ştefan Creangă, a recunoscut că această iniţiativă nu va rezolva problema demnitarilor care îşi ţin ascunse averile. „Auzim din mass-media despre tot felul de proprietăţi ale demnitarilor, judecătorilor etc. care şi-au scris averea pe rude. Ei vor ieşi din umbră?”, a întrebat deputatul comunist Elena Bodnarenco.

„Consider că mecanismul de liberalizare a capitalului în partea ce ţine de demnitarii de stat nu va avea efect. Dar vreau să fie clar pentru toţi cetăţenii că niciun demnitar nu va fi scutit de pedeapsa penală cu excepţia de evaziune fiscală”, a declarat preşedintele Comisiei Economie, Ştefan Creangă.

„Admitem că un funcţionar are un Porsche de 11 mii de lei. El poate să intre în câmpul legal, să-l declare la preţul de piaţă şi să spună că e funcţionar cu acte în regulă?”, a întrebat şi deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac. „Dacă ne uităm în sensul larg, el poate să-şi declare averea”, a spus Creangă.

Dacă această iniţiativă va fi adoptată şi în lectura a doua, ea va intra în vigoare din 2017.

Precizăm că subiectul a stârnit discuţii aprinse în cadrul dezbaterilor publice, în presă şi în societate. Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au atenţionat autorităţile că acest proiect va duce la legalizarea furturilor, iar cei care şi-au făcut averi ilegal vor scăpa de răspundere penală. Totodată, proiectul a fost criticat şi de cunoscutul expert român Sorin Ioniţă. Potrivit lui, scopul iniţiativei este ca „băieţii care au furat şi au ascuns bani negri în proprietăţi şi offshoruri să îi poată albi”.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.