"Există un acord interguvernamental şi un acord între operatorii de transport. Cel puţin la nivelul acestui acord, anul în care se va putea realiza un export de 600 de MW în bandă este 2018 cel mai târziu. Acest lucru se poate realiza pe linia Isaccea-Vulcăneşti, dar problema care mai trebuie rezolvată este între Vulcăneşti şi Chişinău", a spus Zachia, în cadrul congresului naţional al Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România.

Potrivit acesteia, termenul de 2018 este asumat de cele două guverne în acordul semnat între ele. "Linia de interconectare există, deci practic noi putem realiza acest export chiar acum, însă este nevoie de construirea unei linii între Vulcăneşti şi Chişinău. Teoretic, partenerii din Republica Moldova trebuie să facă un proiect în acest sens, iar noi putem contribui la realizarea acestui proiect, dacă cele două guverne vor conveni acest lucru", a adăugat reprezentantul Transelectrica.