Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru (ARFC) a declarat însă că această majorare este una inoportună, „deoarece va influenţa negativ asupra deciziilor autorităţilor administraţiei publice locale de a efectua lucrările de reevaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării”.
 
„Respectiv, problema existenţei unor valori estimate simbolice va rămâne pe o perioada de lungă durată” susţine ARFC.

Impozitul imobiliar ce va creşte de patru ori

O creştere mai semnificativă se va aplica la impozitarea altor bunuri imobiliare „e vorba de bunurile imobiliare cu altă destinaţie decât cea locativă sau agricolă, inclusiv exceptând garajele şi terenurile pe care acestea sunt amplasate şi loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele”, la care cota impozitului va creşte de patru ori: de la 0,1% la 0,4% din valoarea bunurilor.

Ministerul Finanţelor a estimat că aceste măsuri vor aduce suplimentar la bugetele locale circa 131 de milioane de lei.

Propunerea de majorare de patru ori a impozitului pe unele bunuri imobiliare nu a fost susţinută de toate autorităţile şi organizaţiile implicate în procesul de discuţii a politicii fiscale şi vamale pentru anul 2017.

Astfel Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management Ecofin-Consult, Asociaţia Investitorilor Străini (FIA). Camera de Comerţ Americană (AmCham Moldova) şi Confederaţia Naţională a Patronatelor din Republica Moldova (CNPM) au apreciat drept exagerată creştere şi au propus o majorare mai mică: de la 0,1% la 0,2% din valoarea bunurilor.

„În condiţiile majorării mai multor impozite şi crizei economice, este prea radicală majorarea impozitului de patru ori în raport cu cota actuală. Propunem majorarea graduală a acestui impozit în politica bugetar fiscală pe termen mediu”, au susţinut organizaţiile.

Beciurile ar putea fi impozitate ca bunuri comerciale

Chiar şi Ministerul Economiei a apreciat drept excesivă majorarea de patru ori a cotei impozitului pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decât cea locativă sau agricolă.

„Creşterile semnificative a cotelor impozitului trebuie să derive din analize economico-sociale fundamentale şi bine argumentate, pornind de la cunoaşterea deplină a conţinutului şi formei şi structurii obiectului impozabil (pe baza informaţiilor din registrul bunurilor imobile). În nota informativă la proiect lipsesc aceste informaţii.

Mai mult, putem menţiona că o parte preponderentă din bunurile imobiliare cu altă destinaţie decât cea locativă sau agricolă au statut de bunuri auxiliare/beci auxiliar şi care nu sunt destinate obţinerii de venituri în scopuri comerciale, astfel că nu pot fi aplicate cote similare celor utilizate pentru scopuri comerciale”, se arată în sinteza divergenţelor la examinarea proiectului de politică fiscală şi vamală.

Ministerul Economiei a propus realizarea unei analize consistente şi în profil structural al bunurilor imobiliare cu altă destinaţie decât cea locativă şi agricolă, şi stabilirea unor cote rezonabile, argumentate şi divizate pe tipuri de bunuri imobiliare care fac parte din această categorie.

Totodată Ministerul Economiei a propus introducerea unei cote suplimentare, de lux, pentru casele de locuit individuale în următoarea mărime:

- pentru casele de locuit cu valoarea estimată de la 2 milioane până la 5 milioane de lei la 0,3%;
- pentru casele de locuit cu valoarea estimată de peste 5 milioane de lei de 0,8%.