„Situaţia din economia moldovenească se va redresa când va exista stabilitate politică şi economică, iar reformele vor fi realizate cu elan şi vor fi susţinute de politicieni. În rezultat, comunitatea de afaceri va simţi efectele benefice ale reformelor. O situaţie dezastruoasă este în regiuni unde există disparităţi economice foarte mari şi probleme legate de exodul oamenilor”, a menţionat directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

„În 2016, inflaţia nu va depăşi valoarea de 2%, situându-se mai curând în jurul valorii de 1,7%. Factorul cheie în stabilitatea preţurilor este şi va fi în 2016 cursul valutar, evoluţia căruia are componente ce se supun dificil predictibilităţii. Anticipăm o stabilitate a preţurilor datorată în mare măsură perioadei electorale de la sfârşit de toamnă”, a explicat Sergiu Gaibu, unul din autorii Economic Outlook.

Pentru anul 2016, experţii IDIS Viitorul prognozează o inflaţie de 1,7%, un curs de 20 de lei pentru un dolar american şi de 22,2 lei pentru un euro. Producţia agricolă va înregistra un avans de 7%, iar comerţul cu amănuntul va creşte cu 2,5%. În acelaşi timp, exporturile se vor comprima cu 9%, iar importurile cu 5%.

Experţii îndeamnă autorităţile să accelereze implementarea reformelor, în special a celor prevăzute în Acordul de Asociere cu UE şi să relaxeze politica monetară prin reducerea imediată a ratei de bază cu cel puţin 3-4 puncte procentuale. 

Totodată este imperativă finalizarea investigaţiilor în cazul BEM, Băncii Sociale, Unibank şi tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de producerea crizei în sectorul financiar-bancar.