Negocierile au eşuat, deoarece Iranul nu a fost de acord cu îngheţarea producţiei de ţiţei, adaugă sursele. Reuniunea a scos în evidenţă divergenţele dintre statele membre ale OPEC, în special, dintre liderul de facto al cartelului, Arabia Saudită, şi Iran.

Autorităţile de la Teheran vor să-şi recâştige cota de piaţă înregistrată înainte de aplicarea sancţiunilor internaţionale şi apoi să fie de acord cu o reducere a producţiei. Cele două state concurează pentru influenţă în Orientul Mijlociu, fiind implicate în conflictele din Siria şi Yemen.

„Comitetul experţilor se va întâlni din nou la Viena în 25 noiembrie, înaintea următoarei reuniuni a miniştrilor ţărilor membre OPEC, programată în 30 noiembrie, pentru a finaliza cotele individuale", susţin sursele. Oficialii OPEC s-au întâlnit sâmbătă şi cu producători de ţiţei din afara cartelului (Rusia, Kazahstan, Mexic, Oman, Azerbaidjan, Brazilia şi Bolivia), pentru a discuta reducerea producţiei de ţiţei. De la mijlocul lui 2014, cotaţia barilului de petrol s-a înjumătăţit din cauza supraproducţiei.

Într-o declaraţie comună a membrilor OPEC şi a statelor din afara cartelului se arată că reuniunea de sâmbătă a reprezentat „o evoluţie pozitivă" spre finalizarea unui acord global privind limitarea producţiei de ţiţei, în 30 noiembrie.

În septembrie, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-şi reducă producţia de petrol cu 700.000 de barili pe zi (bpd), până la 32,5 - 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producţia sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

Vineri, la bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 0,76 dolari, ajungând la 49,71 dolari.