Deşi Comisia Europeană şi Gazprom au încercat să pună la punct detaliile unei afaceri pentru a finaliza investigaţia, cazul este complicat din cauza deteriorării relaţiilor dintre UE şi Rusia pe fondul Ucrainei şi Siriei.

Margrethe Vestager, comisarul European pe competiţie, şi Aleksandr Medvedev, vicepreşedinte la Gazprom, se vor întâlni la sfârşitul săptămânii şi ar putea trasa nişte schiţe preliminare ale contractului.

În cadrul înţelegerii, compania controlată de stat Gazprom ar urma să îşi asume legal ajustarea practicile de business şi nu ar primi nicio penalizare financiară.

Potrivit unor surse citate de FT, acordul include o intervenţie subţire în una dintre cele mai sensibile şi semnificative probleme din punct de vedere comercial: abuzul de poziţie dominantă, pe care Gazprom l-a exercitat în contractele pe termen lung cu privire la furnizarea de gaze naturale sau petrol.

Dacă se va ajunge la o înţelegere, orice schiţă ar putea fi întâi supusă unui test de piaţă, care ar da criticilor şansa să vadă efectele deciziei înainte ca UE să ia o hotărâre finală.