Toate acestea au generat riscuri majore pentru securitatea statului, a sistemului financiar, dar şi pentru cetăţeni în parte. Aceste riscuri sunt generate de tranzitarea şi extragerea resurselor financiare ale Republicii Moldova, ale cetăţenilor care muncesc inclusiv peste hotare, şi plasarea lor în zone off-shore, în bănci comerciale riscante, de mâna a doua, într-o jurisdicţie aflată sub efectul sancţiunilor internaţionale (Federaţia Rusă).

Evoluţiile recente ale sectorului financiar-bancar local scot în evidenţă două etape distincte de erodare a siguranţei sectorului, care la un moment dat s-au intercalat:

2005-2014 – spălătoria banilor de provenienţă ilicită şi dubioasă din regiune prin sistemul bancar cu ajutorul sistemului judecătoresc şi sub protecţia/îndrumarea/ghidarea a celor de la putere;

2014-2016 – furtul miliardelor din sistemul bancar, inclusiv din BNM, cu convertirea golurilor create în datorie de stat, pusă pe umerii cetăţenilor simpli, furtul fiind conceput şi realizat de grupuri de interese cu participarea reprezentanţilor elitelor politice, în condiţii de captivitate a instituţiilor statului şi a conducătorilor acestora, vulnerabili şi şantajabili.

Conceptul „spălătoriei” este descris cu lux de amănunte în nota unui consilier prezidenţial din iunie 2005. Cele descrise au fost realizate pe parcursul anilor, fapt care a contribuit la spălarea şi tranzitarea a miliarde de dolari din străinătate prin sistemul bancar, cu legalizarea asigurată de justiţia locală. Această schemă a lucrat până în 2004 cu băncile din Letonia. Condiţia categorică impusă Letoniei la momentul aderării în Uniunea Europeană a fost transparenţa sectorului bancar şi eliminarea spălătoriilor financiare din practica bancară. Respectiv, schemele şi-au găsit susţinători influenţi în Republica Moldova.

Principalele elemente care au fost determinante şi au transformat Moldova într-o spălătorie regională de proporţii sunt:

• Modificarea masivă a legislaţiei care reglementează activitatea sectorului bancar – Legea cu privire la BNM şi Legea instituţiilor financiare – 2007;
• Modificarea Codului fiscal şi eliminarea impozitului pe venit, băncile nefiind obligate să raporteze provenienţa veniturilor din fluxurile financiare de miliarde care urmau să tranziteze Moldova – 2007;
• Eliminarea din Codul penal a prevederilor ce ţin de operaţiunile cu gajul şi răspunderea penală a managerilor băncilor pentru lipsuri şi subevaluarea gajului – 2008;
• Eliminarea taxei de stat stabilite ad-valorem şi plafonarea plăţilor, astfel facilitând legalizarea în instanţe a miliardelor tranzitate – 2010;
• Încercări de atac şi preluare a controlului asupra BEM, iniţial asupra acţionarilor mici, ulterior şi asupra statului, cu includerea băncii în spălătoria regională, tentative reuşite definitiv în septembrie 2013, când statul a cedat benevol şi ilegal pachetul majoritar de 56,1% unor reprezentanţi ai grupurilor de interese (a se vedea Kroll 1 şi alte rapoarte relevante făcute publice).

Cazul BEM

Cazul BEM, bancă deţinută majoritar de către Stat, este un exemplu clar de raider, devalizare şi decapitalizare aplicate de câteva grupuri de interese, lucruri amplificate din 2011 cu atac raider asupra celor 18,5% pentru a intra în acţionariatul BEM.

BEM a fost controlată periodic de către stat, iar la anumite perioade – de către grupuri de interese intrate netransparent în acţionariatul BEM, datorită inacţiunii şi aprobărilor tacite din partea instituţiilor statului, inclusiv BNM.

BEM a fost atacată cu scopul lipsirii statului de pachetul majoritar în două etape regizate diferit:

• Până în august 2012, miza atacului a fost declararea neconstituţionalităţii HG nr. 1214e din 17.12.1998 şi HG nr. 78 din 02.02.1999. Ca urmare, noii „acţionari” legalizaţi abuziv de către BNM în 2012 au devenit acţionari majoritari, iar statul – minoritar cu 14,2 %. Scenariul a fost zădărnicit şi bloca ulterior, chiar dacă în contestarea la Curtea Constituţională depusă de către deputaţii Reidman, Sîrbu şi Vitiuc se considera că statul trebuie să rămână minoritar, cu 14,2%, la BEM.
• În perioada septembrie 2012 - septembrie 2013, miza a fost decapitalizarea forţată şi accelerată a BEM, regizată de anumite centre de luare a deciziilor. Prin acest scenariu s-a dorit crearea unei percepţii de probleme financiare care ar determina statul să cedeze controlul asupra BEM – fapt realizat în septembrie 2013. În cele din urmă, statul a cedat ilegal pachetul majoritar gratis, printr-o schemă impusă de anumite centre de interes, conectate la interese regionale din afara ţării.
• În rezultatul spălătoriei regionale de resurse financiare pe baza sistemului bancar şi a sistemului judiciar din Moldova au fost spălate mijloace provenite din delapidări de fonduri bugetare din Rusia (cazul Magnitsky prin BEM, fapt confirmat în corespondenţa cu autorităţile Republicii Moldova), zeci de miliarde de dolari de provenienţă dubioasă din Rusia prin intermediul Moldindconbank (investigaţia internaţională dar şi locală fiind în derulare, dar cu mare întârziere). Sunt cunoscute multiple alte cazuri de utilizare a băncilor din Republica Moldova, asupra cărora sunt pornite investigaţii internaţionale, inclusiv în SUA, privind spălări de bani, delapidări de fonduri care au aparţinut atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice din străinătate. Lista băncilor implicate din Republica Moldova este în creştere.

Incorporarea BEM şi crearea unui nucleu al schemei mari urma, probabil, să se întâmple odată cu cedarea unui pachet important de acţiuni unor grupuri de influenţă din Federaţia Rusă în 2014 (parţial realizate prin cedarea primelor 25% din acţiunile BEM celor de la VEB Kapital, FR). Acest scenariu s-a oprit în implementare odată cu începerea unor investigaţii interne în Federaţia Rusă, în 2014, cu reţinerea unor persoane influente în mediul politic şi bancar, conectate la spălătoria regională şi schemele aplicate în Republica Moldova. Totodată, câteva bănci comerciale din Rusia au fost lipsite de licenţă de activitate după ce au fost implicate în spălătorie. Respectiv, şi miza încorporării BEM, precum şi a altor două bănci (făcând parte din acelaşi grup de proprietari şi beneficiari, Kroll 1) a dispărut. Iar aceste 3 bănci au devenit o povară pentru noii proprietari şi beneficiari, de care trebuia de scăpat.

Din iunie 2014 a început trecerea de la spălătorie regională la furtul miliardelor din sectorul bancar local. 

Elementele determinante ale începutului furtului miliardelor din sistemul bancar al Republicii Moldova cu implicarea, susţinerea şi coordonarea instituţiilor, conducătorilor acestora şi exponenţilor politici sunt:

• BEM, nefiind deja atractivă ca parte din spălătorie, a devenit o “minge fierbinte” în mâinile deţinătorilor. Din iunie 2014, în lipsa unei supravegheri speciale instituite de BNM la BEM, începe atragerea agresivă a depozitelor bancare de la populaţie prin cele mai mari dobânzi oferite în sistemul bancar pentru a cere ulterior credite de urgenţă de la BNM;
• În iulie şi septembrie 2014, se modifică legislaţia din domeniul bancar şi financiar. Astfel, prin angajarea de răspundere a guvernului Leancă, sunt create premise legale de creditare de urgenţă a băncilor comerciale în dificultate de către BNM cu garanţia guvernului;
• În noiembrie 2014, în şedinţă secretă, guvernul decide alocarea a 9,6 miliarde lei de la BNM celor trei bănci (BEM, Banca Socială şi Unibank). Decizia a fost luată contrar legislaţiei, întrucât nu a fost instituit nici organul abilitat să declare situaţii de criză, şi nici criza nu a fost anunţată oficial;
• Raportul Kroll 1 atestă caracterul fraudulos al operaţiunilor financiare dintre instituţiile bancare (nu doar cele 3, cel puţin 7 la număr), efectuate în scopul scoaterii din sistemul bancar a miliardelor în jurisdicţii dubioase şi off-shore, şi compensării lipsurilor din rezervele BNM;
• Este de remarcat complicitatea şi coordonarea deciziilor a trei instituţii autonome în aceiaşi zi de 27 noiembrie 2014: BNM decide asupra administrării speciale; CSJ decide că emisia de acţiuni prin care statul a rămas din majoritar doar un acţionar cu 33% (septembrie 2013) este ilegală şi întoarce statului poziţia de acţionar majoritar; Consiliul Concurenţei decide iniţierea investigaţiei asupra ajutorului de stat prin creditarea de la BNM celor 3 bănci. De fapt, prin aceste acţiuni concertate, statului i-au fost transmise datoriile şi gaura de la BEM;
• Pe 28 noiembrie 2014, cu mare întârziere şi evitând etapa de supraveghere specială, prevăzută de Legea instituţiilor financiare, BNM introduce administrarea specială şi la BEM, şi la Banca Socială, când resursele financiare deja erau scoase din bănci;
• Din raportul BNM se vede clar că mai puţin de jumătate din resursele oferite în 2014-2015 de BNM celor trei bănci au fost folosite conform destinaţiei – pentru acoperirea depozitelor persoanelor fizice. Cealaltă parte a fost utilizată în alte scopuri, inclusiv pentru a crea venituri nemeritate din speculaţii valutare în primele 6 luni ale anului 2015;
• Prin a doua decizie secretă, în martie 2015, guvernul Gaburici a alocat încă 5,4 miliarde lei pentru acoperirea şi achitarea depozitelor persoanelor fizice.

Ca urmare, au avut loc extragerea miliardelor din băncile comerciale, iar apoi şi extragerea din rezervele valutare ale statului. Ulterior, toate consecinţele financiare au fost trecute din nou pe seama statului, adică pe fiecare cetăţean sub formă de povară fiscală în creştere, distragere de mijloace bugetare pentru acoperirea golurilor în detrimentul proiectelor sociale (educaţie, medicină, protecţie socială) şi de infrastructură (drumuri, acces la apă şi dezvoltare).

De la spălătorie, prin furt, la datorie de stat

La 26 septembrie 2016, prin asumarea răspunderii, guvernul decide transpunerea datoriilor create pe umerii cetăţenilor. Astfel a fost realizat scenariul conceput de guvernare în 2014, când au fost modificate legi pentru ca furtul să aibă loc, când prin decizii secrete au fost alocate resurse creditare de la BNM, cunoscând că băncile comerciale nu vor întoarce creditele la BNM – un fel de credite neperformante de miliarde oferite de BNM. 

Convertirea a 13,34 miliarde lei în datorie de stat pentru următorii 25 de ani înseamnă:

• Triplarea datoriei interne de stat de la 7,2 miliarde lei la începutul anului 2016 la peste 22 miliarde lei la finele anului 2016.
• Costuri bugetare de stingere şi deservire a celor 13,34 miliarde lei în sumă totală de 25 miliarde lei în următorii 25 de ani.

De remarcat şi standardele duble la stabilirea dobânzilor aplicate de guvernare şi BNM. Astfel, aceleaşi resurse au costat beneficiarii şi proprietarii băncilor doar 0,1%, iar cetăţenii vor plăti 5% anual următorii 25 de ani, adică dobânzi de 50 de ori mai mari. Explicaţiile BNM privind abordări diferite la stabilirea acestor dobânzi sunt prezentate mai jos:

„Rata dobânzii la creditele de urgenţă de 0.1 la sută anual a fost stabilită luând în consideraţie capacităţile limitate de deservire a creditelor de către băncile în dificultate. Aplicarea unei rate a dobânzii mai mari urma să diminueze mijloacele disponibile ale băncilor pentru stingerea obligaţiunilor faţă de creditori. De asemenea, o valoare mai mare a dobânzilor ar fi majorat şi mai mult sumele ce urmează a fi recuperate din băncile respective” - despre dobânzile la creditele de urgenţă de la BNM celor trei bănci în 2014-2015, cunoscând din start că acestea nu vor fi întoarse.

„Rata de 5.0 la sută anual a fost aplicată în baza faptului că la momentul de faţă Banca Naţională a Moldovei promovează un regim de ţintire a inflaţiei la un nivel de 5.0 la sută anual. Aceasta permite ca suma achitată în termen reali să rămână neschimbată, iar Banca Naţională a Moldovei să evite pierderi suplimentare legate de deprecierea datoriei (la fel, în termeni reali). În cazul unei dobânzi medii mai joase de 5.0 la sută, dobânda în termeni reali ar fi fost negativă, însemnând astfel creditarea directă de către BNM a Guvernului, fapt interzis de lege şi de standardele internaţionale” - despre dobânzile la datoria de stat asumată prin „legea Filip” (26 septembrie 2016).

Din cele spuse mai sus reiese că creditarea directă de BNM a guvernului este interzisă prin lege şi standardele internaţionale, în acelaşi timp, fiind posibilă creditarea de BNM a beneficiarilor fraudei bancare. Cum interpretăm: duble standarde? sfidarea bunului simt? interese şi complicitate?

Sectorul bancar este controlat de câteva grupuri de interese, generând riscuri suplimentare. Sunt evidente lipsa transparenţei în raport cu beneficiarii efectivi finali, expunerile mari faţă de unii clienţi, creditarea persoanelor afiliate în portofoliile băncilor, precum şi creditele neperformante mari în rezultat. Nu e vorba doar de băncile în proces de lichidare. Aceste concluzii vin şi ca urmare a celor întâmplate în 2014, când 3 instituţii bancare au ajuns în situaţii „deplorabile” în mod coordonat, urmare a unor scenarii similare.

În opinia experţilor, riscurile de contaminare a sistemului financiar persistă. Alte câteva instituţii financiare pot fi parte ale aceluiaşi scenariu pe viitor, nu doar din sectorul bancar, dar şi în asigurări, leasing şi asociaţii de economii şi împrumut. Banii cetăţenilor încredinţaţi acestor entităţi sunt în pericol, în mare parte, din cauza complicităţii autorităţilor statului cu diferite grupuri de interese care administrează fluxurile financiare din Republica Moldova. 
 
Acest digest a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile” susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de responsabilitate şi implementat de Transparency International - Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorilor. Prin publicarea unei serii de digest-uri, cu suportul experţilor din domeniu, Transparency International – Moldova îşi pune scopul de a informa în mod accesibil populaţia pentru a dezvolta atitudini vizavi de situaţii şi politici de rezonanţă.