Sărăcia nu e însă măsurată doar printr-un venit inadecvat, ci şi prin indicatori privind mortalitatea infantilă, malnutriţia sau nivelul de educaţie. Ea se manifestă şi prin accesul restricţionat la sănătate, sau la alte servicii esenţiale, şi, adesea, prin nerecunoaşterea sau abuzul altor drepturi fundamentale ale omului.

Sărăcia este şi cauză şi consecinţă a marginalizării şi excluziunii sociale. Acestea duc la revolte sociale şi în cazuri extreme chiar la violenţe extremiste şi conflicte în multe părţi ale lumii. Dar, în cele mai multe dintre situaţii, oamenii săraci se adaptează acestor tare sociale şi muncesc stoic pentru a scăpa de realităţile degradante ale vieţii de zi cu zi.

Aproape 400 de milioane de copii din ţările în curs de dezvoltare trăiesc într-o sărăcie cruntă, în familii cu venit sub 2 dolari pe zi, iar o cincime dintre ei au sub cinci ani. Este concluzia unui raport realizat de UNICEF şi Banca Mondială, care mai arată că jumătate dintre aceştia trăiesc în Africa sub-sahariană, iar o treime în Asia de Sud.

În România, mai mult de jumătate dintre (52,2%) trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, media în statele membre ale UE fiind de 28%, iar insuficienţa resurselor alocate pentru educaţie, sănătate şi protecţie socială adânceşte vulnerabilitatea copiilor din zonele defavorizate.

Sarcina guvernelor şi a societăţilor este să acţioneze pentru eliminarea inegalităţilor sistemice socio-economice şi să faciliteze participarea sau angajarea celor foarte săraci astfel încât să se poată ajuta singuri, să-şi ajute familiile şi comunităţile pentru a construi un viitor mai echitabil, mai sustenabil şi mai bun pentru toţi.

Mesajul Zilei Internaţionale pentru Eradicarea Sărăciei 2016 este „Înlocuind umilirea şi excluziunea cu participarea, eliminăm sărăcia în toate formele sale “ - pentru a construi societăţi inclusive, unde toate vocile se pot face auzite.

„Să ascultăm cu atenţie vocile celor săraci. Să ne angajăm să le respectăm şi să le apărăm drepturile, să eliminăm umilirea şi excluderea lor socială şi să promovăm includerea acestora în eforturile globale de a elimina odată pentru totdeauna sărăcia extremă'' - se mai spune în mesajul adresat de Ban Ki-moon, secretar general ONU, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eradicarea Sărăciei.

Distribuţia sărăciei în lume

În anul 1993, sărăcie extremă însemna să trăieşti cu mai puţin de 1.08 dolari pe zi, în 2008, cu mai puţin de 1.25 dolari pe zi, iar din 2015, sărăcie extremă înseamnă 1.90 dolari pe zi.

Banca Mondială a ajustat definiţia sărăciei extreme prin creşterea pragului la 1.90 dolari luând în considerare costul vieţii în mai multe ţări de pe glob, pentru că „1.25 dolari nu mai cumpără aceleaşi lucruri ca până acum”, în privinţa mâncării, hainelor şi a unui adăpost.

Africa sub-sahariană este răspunzătoare de jumătate din sărăcia globală, flagelul fiind prezent în special în ţările devastate de conflicte şi în cele care sunt foarte dependente de exportul de bunuri.

Atenţia experţilor se concentrează asupra săracilor din aceste zone, dar şi în cele mai mari economii ale lumii sunt mulţi oameni care supravieţuiesc cu aproape nimic. De exemplu,aproape 1.5 milioane de gospodării americane nu au nici un fel de venit înregistrat, numărul lor fiind aproape dublu faţă de anul 1996, iar în China sunt aproximativ 100 de milioane de oameni care trăiesc cu mai puţin de 1 dolar pe zi.

Sărăcia extremă a scăzut considerabil în ultimele decenii, de la aproape jumătate din populaţia lumii în anul 1983, la sub 10% din populaţia lumii, la sfârşitul anului 2015, dar încă se menţine la cote ridicate - în special în zonele rurale, în rândul tinerilor, al celor care au educaţie puţină, care lucrează în agricultură şi a celor care au mulţi copii. Milioane de oameni din lume au ieşit din sărăcie prin accesul mai larg la educaţie, o agricultură îmbunătăţită, prin microfinanţare sau alte programe. Eforturile susţinute, din ultimul sfert de secol, conduc lumea mai aproape de obiectivul istoric de a eradica sărăcia extremă până în 2030.Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei, marcată oficial de ONU, îşi propune să atragă atenţia lumii asupra necesităţii eradicării sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare.