Magistraţii constituţionali au fost sesizaţi de către avocatul Alexandru Carapunarlî, care a atacat la Curte unele prevederi privind serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare.

Aceste norme legislative pun pe seama unui agent economic eliberarea acordului pentru forarea de noi fântâni arteziene şi exploatarea celor existente pentru utilizarea apelor subterane, respectiv eliberarea acordului pentru admiterea pe piaţă a noi operatori.

Curtea a reţinut că prin prevederile contestate se manifestă o protecţie a unui agent economic, fapt contrar cerinţelor antimonopoliste şi transparente în domeniul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare.

Potrivit magistraţilor constituţionali, reieşind din scopul protecţiei apei subterane, poate fi stabilită interdicţia forării de noi fântâni arteziene precum şi exploatarea celor existente. În acelaşi timp, respectiva decizie urmează să aparţină autorităţilor statului, în speţă a autorităţii publice locale. Or, Curtea a reţinut că un agent economic nu poate fi autoritatea emitentă de acte permisive în domeniul utilizării resurselor naturale.

Drept urmare, a fost declarat neconstituţională sintagma „operatorului coordonat cu" din articolul 19 alin.(5) al Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare. 

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.