Documentul a fost semnat de miniştrii Energiei din Turcia şi Rusia, după discuţiile dintre Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan.

"Acordul prevede construirea a două linii de conducte de gaz prin Marea Neagră", a declarat directorul general al companiei Gazprom, Aleksei Miller, precizând că proiectul ar urma să inaugurat în decembrie 2019.

Gazoductul Turkish Stream va face legătura între Rusia şi Europa de Sud, prin Turcia şi Grecia. Lungimea conductelor de gaz din Marea Neagră va fi de 910 kilometri, continuând prin partea europeană a Turciei 180 de kilometri, apoi prin Grecia. Costul lucrărilor este estimat la 11,4 miliarde de euro.

"Noul sistem Turkish Stream reprezintă un nou proiect major de cooperare. În cadrul acestui proiect şi al extinderii cooperării cu Turcia, am convenit şi asupra unor mecanisme de reducere a tarifelor la gaz", a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Tass.