Aproximativ 400 de milioane de ruble, echivalentul a peste 400 de milioane de lei este suma datoriilor pentru achitarea salariilor şi pensiilor în Transnistria.
Datele au ieşit la iveală în presa de la Tiraspol, după ce administraţia regiunii transnistrene a anunţat că în prima jumătate a anului curent, în buget au fost acumulate cu 700 de milioane de ruble mai puţin decât necesarul pentru cheltuieli.
Numai fondul de pensionare în luna iunie are necesitatea de a acorda plăţi în valoare de peste 38 de milioane de ruble, fiind completat doar cu 8 milioane.
Amintim că anterior, liderul separatist Evgheni Şevciuk a tăiat pensiile pentru locuitorii din stânga Nistrului. Administraţia de la Tiraspol a anulat de la începutul anului şi gratuităţile în transportul public pentru pensionari, părinţii cu mulţi copii şi alte categorii de persoane. Şi asta pentru că, Moscova a refuzat să prelungească un ajutor în valoare de 100 de milioane de dolari acordat Transnistriei.