Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de către Guvern. Din aceşti bani urmează să fie acoperite „cheltuielile aferente fumizării şi menţinerii în condiţii de siguranţă a serviciului de dirijare a traficului aerian în Republica Moldova”. 

Banii sunt acordaţi în condiţiile în care activitatea întreprinderii MoldATSA nu mai beneficiază de banii achitaţi de Organizația europeană pentru siguranţa navigației aeriene „Eurocontrol”, după ce i-au fost blocate conturile din Belgia, în cadrul unui litigiu cu o firmă ucraineană.

Potrivit documentului, împrumutul trebuie să fie rambursat nu mai târziu de 1 septembrie 2016. Prin acelaşi proiect de lege, MoldATSA a fost eliberată de plata penalităţilor acumulate pentru netransferarea în termen a plăţilor de supraveghere a menţinerii condiţiilor de certificare către Autoritatea Aeronautică Civilă pentru perioada 1 decembrie 2014 - 1 martie 2016.

Precizăm că o instanţă de judecată din Belgia a blocat în luna aprilie a acestui an conturile Întreprinderii de Stat MoldATSA în care se acumulau banii achitaţi de Eurocontrol, în prezent fiind blocate peste patru milioane de euro. Lunar suma creşte cu jumătate de milion de euro.

Conturile au fost blocate la solicitarea firmei Komstroy din Ucraina, succesoarea de drept a Energoalians care se află într-un litigiu judiciar contra Republicii Moldova. Agentul economic pretinde o datorie pentru energia electrică livrată Moldova în sumă de 28 de milioane de euro.

Acţiunile de deblocare a conturilor au fost contestate în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de la Paris. Şedinţa de judecată este planificată pentru data de 28 ianuarie 2016.