Witherspoon a anunţat proiectul pe contul ei de Instagram. 

Reese Witherspoon şi Kerry Washington vor dezvolta acest proiect prin intermediul companiilor lor de producţie (Hello Sunshine, respectiv Simpson Street), alături de ABC Signature Studios.

Scenariul va fi scris de Liz Tigelaar, cunoscută pentru contribuţia ei la serialul TV „Casual”, care va fi, de asemenea, producător executiv şi showrunner. Scriitoarea Celeste Ng va fi implicată în proiect, ca producător.

Potrivit The Hollywood Reporter, show-ul va fi vândut platformelor de streaming şi televiziunilor prin cablu premium.

Acţiunea romanului „Little Fires Everywhere” este plasată în oraşul Shaker Heights, Ohio, care este tulburat după ce un cuplu format din persoane albe adoptă un copil chinez-american, iar mama biologică a copilului îl cere înapoi.

Acest roman a fost titlul lunii septembrie pentru clubul de carte al actriţei Reese Witherspoon, care a fost premiată cu Oscar în 2006, la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru interpretarea ei din filmul „Walk the Line: Povestea lui Johnny Cash”. 

Proiectul vine după ce Witherspoon a jucat într-un alt serial bazat pe un bestseller, „Marile minciuni nevinovate/ Big Little Lies”, scris de Liane Moriarty, care spune povestea întunecată a trei mame. La prima vedere, vieţile lor din Monterey, California, par idilice, însă de-a lungul serialului ele se complică şi se schimbă neaşteptat. Şi asta duce inevitabil la o crimă.

Din distribuţia „Big Little Lies” mai fac parte Nicole Kidman, Shailene Woodley, Laura Dern, Zoe Kravitz şi Alexander Skarsgard.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon „Big Little Lies” sunt programate în primăvară, dar sezonul nu va fi lansat până în anul 2019.