"Sunt mândru de puştii mei şi de toţii cei care s-au mobilizat astăzi", a scris pe Twitter actorul Ben Stiller. 

MacFarlane le-a spus protestatarilor de la Marjory Stoneman Douglas High Schoold in Parkland, scena atacului armat din 17 februarie: "Aceşti copii sunt uimitori". 

Paisprezece elevi şi trei membri ai şcolii au murit în atac, cel mai sângeros masacru din 2012. 

Zeci de mii de protestatari elevi au cerut în toată America acţiuni care să ducă la un control al armelor. 

Elevii au părăsit clasele la ora locală 10.00 pentru 17 minute - un minut pentru fiecare copil ucis în Parkland. 

"Respect pentru toţi elevii din America care au protestat", a scris pe Twitter cântăreţul Liam Gallagher. "E destul până aici".

Actriţa Amy Schumer, în schimb, a chemat oamenii să ia parte la "March For Our Lives", o altă manifestaţie care va avea loc pe întreg teritoriul SUA, pe 24 martie. 

Alte voci i-au sprijinit pe elevi, inclusiv Rachel Brosnahan, câştigătoare a unui Glob de Aur, care a spus că a fost "atât de emoţionată şi de inspirată" de acţiunea naţională. 

Cântăreţul Rufus Wainwright s-a aflat printre celebrităţile care au lăudat protestul, încurajând elevii să "continue să mărşăluiască" şi să "continue să vorbească". 

Aceleaşi sentimente le-a exprimat şi actriţa Alyssa Milano, care i-a îndemnat pe politicieni "să-i asculte pe tinerii care conduc". 

Organizatorii "National School Walkout" provin din Women's March - o mişcare spontană care a adunat pe 21 ianuarie 2017 milioane de manifstanţi împotriva accesului la Casa Albă al lui Donald Trump.