Potrivit alternativenation.net, versurile piesei fac referire la preşedintele american Donald Trump.

Grupul a anunţat lansarea printr-un videoclip de 25 de secunde publicat pe conturile de social media.

Anul trecut, trupa din Seattle a contribuit la piesa „Obey The Law Of The Heart”, care a apărut pe coloana sonoră a filmului „Basmati Blues”, însă fără vocea lui Eddie Vedder.

Cel mai recent album lansat de formaţie este „Lightning Bolt”, apărut în 2013. Anul acesta, trupa va susţine un turneu în America de Sud, Europa şi America de Nord.

Următorul concert va avea loc pe 13 martie, în Chile, iar în Europa va ajunge pe 12 iunie (Olanda). Pe 8 august, Pearl Jam se va întoarce în Statele Unite.

Pearl Jam, înfiinţată în Seattle, în 1990, este una dintre formaţiile-emblemă pentru stilul grunge. Grupul este format din Eddie Vedder (voce, chitară), Jeff Ament (chitară bas), Stone Gossard (chitară ritmică) Mike McCready (chitară principală) şi Matt Cameron (tobe). De la înfiinţare, Pearl Jam a câştigat două premii Grammy şi a lansat 10 albume de studio care au fost vândute în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. Trupa a fost inclusă, în 2017, în Rock and Roll Hall Of Fame.