Hurley a mărturisit că este un moment ''îngrozitor'' pentru familia sa şi le-a mulţumit fanilor pentru sprijin.

''Nepotul meu în vârstă de 21 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori într-un atac violent în Londra, joi seara. Poliţia şi cei din spital sunt fenomenali. Mulţumesc pentru toate mesajele voastre. Este un moment îngrozitor pentru el şi familia noastră. Poliţia va face apel la martori'', a scris vedeta pe Twitter.

În ziua atacului, Miles, care lucrează ca fotomodel, a felicitat-o pe mătuşa sa cu ocazia Zilei Femeii. Tânărul a postat o fotografie cu actriţa şi o altă rudă, însoţită de mesajul: ''Dragoste şi recunoştinţă pentru toate femeile puternice, fericite şi independente din jurul meu''.

Cu ceva timp în urmă, Hurley distribuise fotografii din activitatea de modelling a lui Miles cu mesajul ''Acesta este frumosul meu nepot''.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane, forţele de ordine au fost solicitate joi, la 20.52, pe Ascalon Street, pentru a interveni în urma unei atac prin înjunghiere. ''Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost descoperit cu răni provocate prin înjunghiere. Un alt bărbat, de aceeaşi vârstă se pare, a fost găsit cu plăgi înjunghiate,'' a declarat purtătorul de cuvânt.

Tinerii au fost transportaţi la spital, iar rănile nu sunt de natură să le pună viaţa în pericol.

''Se pare că au fost atacaţi de un grup de bărbaţi care au coborât dintr-un vehicul, i-a agresat după care au fugit de la faţa locului. Nu au fost făcute arestări în acest caz'', a mai declarat purtătorul de cuvânt.