Acţiunile Guess au scăzut cu peste 17% după ce Kate Upton l-a acuzat de hărţuire sexuală pe co-fondatorul companiei

Acţiunile Guess au scăzut cu peste 17% după ce Kate Upton l-a acuzat de hărţuire sexuală pe co-fondatorul companiei
Sursa: www.news.ro Foto: Bloomberg 02.02.2018 14:53
Acţunile companiei Guess au scăzut cu peste 17%, joi, după ce actriţa şi modelul Kate Upton l-a acuzat de hărţuire sexuală pe cofondatorul firmei, Paul Marciano, scrie Reuters.

Kate Upton, care a fost imaginea Guess, se numără printre vedetele care s-au alăturat recent mişcării „#MeToo” împotriva comportamentului sexual inadecvat, care a luat amploare în urma izbucnirii scandalului sexual în care este implicat producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.

"Este dezamăgitor că o firmă simbol pentru femei precum Guess încă îl susţine pe Paul Marciano drept directorul creativ", a scris Upton pe Twitter, miercuri, folosind hashtagul „#MeToo”.

„Nu ar trebui să i se permită să îşi folosească puterea în această industrie pentru a hărţui sexual şi emoţional femeile”, a adăugat Kate Upton, fără să ofere alte detalii.

Un reprezentant al lui Kate Upton, care a fost model pentru Guess în anul 2011, nu a răspuns la solicitarea de a oferi un punct de vedere.

„Paul Marciano respinge acuzaţia lui Kate Upton”, a transmis Guess, joi, către Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare.

Guess a mai transmis că va desfăşura o anchetă proprie, dacă va hotărî că este cazul, precizând că modelul nu a făcut deocamdată acuzaţii specifice.

Compania a mai transmis că a investigat anterior acuzaţii de comportament neadecvat lansată de două femei la adresa lui Marciano, în noiembrie 2017.

Potrivit Guess, în cadrul acestei anchete, la care a contribuit un consiliu extern, nu au putut fi coroborate acuzaţiile, iar consiliul companiei nu a putut determina dacă acestea sunt întemeiate. Marciano a respins şi aceste acuzaţii.

Paul Marciano a răspuns la acuzaţia lui Upton pentru site-ul tabloid TMZ, spunând că nu a atins-o niciodată pe actriţă şi că nu s-au aflat niciodată singuri. El a adăugat că nu îi va cere scuze, pentru că nu a greşit.

„Dacă are o acuzaţie, să se adresezei unei instanţe sau poliţiei”, a spus el pentru TMZ.

Acţiunile Guess au scăzut cu 17,7%, până la 15,11 dolari, joi, scăzând cu 250 de milioane de dolari valoarea de piaţă a companiei.

Marciano, cofondator Guess în 1981, este preşedintele şi director de creaţie din 2015.

Upton este căsătorită cu jucătorul de baseball Justin Verlander şi este cunoscută pentru apariţiile ei în Sports Illustrated. Ea a avut şi câteva apariţii în filme. A devenit o purtătoare de cuvânt pentru Guess în 2011. Alte modele care au deţinut această poziţie au fost Claudia Schiffer şi Cindy Crawford, şi mai recent Gigi Hadid.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI