Cadillacul decapotabil al fostului lider argentinian Juan Domingo Perón, piesă de muzeu

Cadillacul decapotabil al fostului lider argentinian Juan Domingo Perón, piesă de muzeu
Sursa: www.news.ro Foto: twitter.com 31.01.2018 23:27
Cadillacul decapotabil primit în 1955 de generalul Juan Domingo Perón, fost preşedinte şi figură emblematică a politicii argentiniene, a fost restaurat şi prezentat marţi în Muzeul Casa Rosada din Buenos Aires, unde va fi expus permanent.

Museo del Automóvil a fost cel care a restaurat clasicul vehicul la cererea guvernului, potrivit AFP.

Perón, de trei ori preşedinte al Argentinei, nu a mers niciodată cu maşina. Înainte de a-i fi dată, el fusese înlăturat de la putere, prin lovitura de stat din septembrie 1955.

Treizeci de specialişti au lucrat la restaurarea Cadillacului, de la vopsire la retapiţare, iar maşina a revenit la forma iniţială.

„Este cea mai importantă maşină pe care o avem. Istoria nu poate fi ştearsă, iar această maşină are istorie”, a spus Luis Spadafora, directorul muzeului. 

Cadillacul a fost utilizat de dictatori şi preşedinţi care i-au urmat lui Perón, chiar şi de fostul preşedinte venezuelean Hugo Chávez, în timpul vizitei din 2006.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI