Gary Smith, project manager al ansamblului rezidenţial Charlemont Rise din oraşul Geelong, situat la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de Melbourne, a fost nevoit să schimbe denumirea unei străzi, din ''Lannaster Road'' în ''Precinct Road'', în urma unei reclamaţii care făcea referire la relaţia amoroasă dintre fraţii Lannister în serial.

''Îi deranjează că face referinţă la incest'', a declarat Smith pentru ziarul local Geelong Advertiser. ''E un serial de ficţiune'', a adăugat acesta.

Municipalitatea din Greater Geelong a redenumit strada ca urmare a deciziei Biroului pentru denumiri geografice. Numele unei străzi nu poate fi ofensator la adresa publicului larg sau să aducă atingere valorilor comunităţii, a declarat pentru Advertiser, Laurinda Gardner, prefectul oraşului.

Smith spune că a modificat numele din ''Lannister'' în ''Lannaster'' pentru a face referinţa mai puţin evidentă şi că a ales această denumite pentru numele străzii — care va avea şi o zonă comercială — pentru că i s-a părut elegantă şi uşor de reţinut.

''Am făcut toate eforturile pentru a putea păstra denumirea, dar am fost refuzaţi de Biroul pentru denumiri geografice'', a spus acesta.

Redenumirea va afecta 13 proprietăţi. Cea mai mare parte a denumirilor străzilor din viitorul cartier sunt inspirate din personajele ''Game of Thrones'' şi vor rămâne neschimbate: Stannis Street, Greyjoy Street, Baelish Drive, Tywin Street şi Winterfell Road.