Aceste procente sunt aproape identice cu cele privind relaţia dintre o femeie CEO şi numărul de femei din consiliile de administraţie din compania respectivă (29%), comparativ cu o companie condusă de un CEO bărbat (15%).

La nivel global, 15% din toate locurile din consiliile de administraţie sunt ocupate de femei, o creştere modestă de 3% faţă de anul 2015, arată studiul, care analizează eforturile a peste 60 de ţări de a promova diversitatea de gen în cadrul consiliilor de administraţie.

Femeile sunt în continuare slab reprezentate în consilii, în ciuda beneficiilor diversităţii de gen la locul de muncă (o guvernanţă corporativă eficientă şi o creştere economică mai cuprinzătoare) şi a eforturilor continue de îmbunătăţire a diversităţii de gen.

În total, studiul explorează eforturile a 64 de ţări pentru a promova diversitatea de gen în consiliile de administraţie. Interviurile  au fost conduse de patru directori din Australia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite pentru a furniza o perspectivă editorială asupra rezultatelor studiului, dar şi informaţii suplimentare în ceea ce priveşte evoluţia diversităţii de gen din consiliile de administraţie din acele regiuni.