Dara, sau mai bine zis- fata cu chitara, a cucerit pentru prima dată publicul de acasă cu melodia „Open Your Eyes”, melodie cu care a concurat la preselecţia naţională Eurovision 2012 şi cu care s-a clasat pe locul trei. Din acel moment, alături de Alla Donţu, cea care i-a fost producătoare până acum un an, impresiona publicul de acasă cu melodiile sale de suflet. Între cele două exista o chimie cum rar întâlneşti în lumea muzicii autohtone, iar fiecare pas pe care-l făceau, aducea roade. Acum un an însă, fata cu chitara a decis să facă o pauză. Nu şi-a anunţat decizia, ci pur şi simplu a dispărut atât din lumea muzicii, cât şi de pe reţelele de socializare.

Biletul de relansare

În urmă cu trei săptămâni, Dara noastră a revenit, însă revenirea sa avea să impresioneze atât la capitolul aspect fizic, cât şi la cel muzical. Biletul său de relansare, de această dată în showbizul românesc, este single-ul „Istoria unei fete”. Vor urma şi alte surprize frumoase din partea interpretei noastre căci a semnat un contract cu Global Records, una din cele mai populare case de discuri din România, din care fac parte şi alţi interpreţi originari din R. Moldova: Carla’s Dreams, The Motans şi Nicoleta Nucă.

„Ce fac? Sunt bine! Acum sunt la Bucureşti, iar pe moment ascult cum cântă păsărelele. Nu s-a întâmplat nimic grav cu mine! Am făcut un pas important pentru mine ca om, ca artist. Pentru că ajunsesem într-un moment în care nu ştiam ce vreau să fac mai departe, am decis să iau o pauză. A urmat un an în care mi-am pus foarte multe întrebări. Întrebări la care a trebuit să răspund rând pe rând. Aşa, după numeroase decizii şi alegeri pe care le-am făcut, am ajuns la Bucureşti. În această perioadă am început să scriu şi să compun mai mult, iar cu materialul adunat am venit la Global Record. Cei de la casa de producţie au încredere în ce fac, astfel am ajuns să semnăm un contract, iar startul colaborării noastre l-am dat cu Istoria unei fete”, ne-a declarat fata cu chitara.

Momentul dureros

Motivul care a făcut-o să se întrebe dacă vrea să îşi continue drumul său aici, în R. Moldova, a fost acela dacă poate să trăiască din muzică acasă.

„Este un moment destul de dureros pentru mine. M-am întrebat: să cânt la evenimente private din care se câştigă mult sau totuşi să aleg scena profesionistă?”, ni se confesează ea. Şi, cum era de aşteptat, a ales scena profesionistă!

Despre faptul că nu mai colaborează cu Alla Donţu, Dara ne-a spus că cea care i-a fost producătoare timp de aproape cinci ani, este implicată momentan în alte proiecte. Nu sunt certate şi nici supărate, aşa cum s-a insinuat pe reţelele de socializare, ci pur şi simplu, de comun acord, au decis să meargă pe drumuri diferite.

Citiţi continuarea articolului în Jurnal de Chişinău