Seria de emoji inspirate din autoportrete ale Fridei Kahlo a fost creată de Sam Cantor, un designer grafic din Los Angeles.

După ce a creat serii de emoji inspirate din istoria artei, care au înfăţişat artişti precum Vincent Van Gogh, Jean-Michel Basquiat şi Yayoi Kusama, Sam Cantor a ales-o pe Frida Kahlo pentru un nou proiect.

”Frida a fost perfectă pentru acest proiect. Ea şi-a prezentat emoţiile atât de sincer şi deschis în lucrările sale. Ce artist mai potrivit să transformi în emoji, pictograme pe care le folosim pentru a exprima emoţia în prezent?”, a spus Sam Cantor.

Artistul a cercetat arhivele lucrărilor Fridei Khalo, vizitând Ciudad de Mexico pentru a vedea imaginile. Iniţial, a plănuit o serie de 400 de FridaMoji, pe care a redus-o ulterior la 160 de pictograme inspirate din lucrările artistei.

Între lucrările care stau la baza seriei de FridaMoji se numără tablourile ”Autoportret cu maimuţe”, ”Cele două Fride” şi ”Căprioara rănită”.

Emoji sunt pictograme utilizate în sistemele de mesagerie electronică şi pe paginile web. Ele există în numeroase tipologii, simbolizând inclusiv expresii faciale, obiecte comune, locuri, tipuri de vreme şi animale.

Avându-şi originea în telefoanele mobile japoneze de la sfârşitul anilor 1990, emoji au devenit tot mai populare pe plan mondial, după includerea lor în iPhone-urile produse de compania americană Apple, adoptarea lor de sistemele Android şi de alte sisteme de operare utilizate de dispozitivele mobile.

Frida Kahlo de Rivera (6 iulie 1907 - 13 iulie 1954), al cărei nume real era Magdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderón, a fost o pictoriţă mexicană, care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale, pictate într-un stil suprarealist.

Frida Kahlo s-a născut şi a murit în capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, în locuinţa familiei sale, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul). A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deşi certificatul de naştere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907.

În 17 septembrie 1925, artista a suferit un accident. Aflată într-un autobuz, când acesta s-a ciocnit violent cu un troleibuz, artista a suferit o fractură de coloană, una de claviculă, fracturi ale coastelor, fractură de bazin, 11 fracturi ale piciorului drept şi a avut un umăr dislocat. A fost necesară montarea unei armături metalice, care i-a perforat uterul şi abdomenul. A suferit 35 de operaţii. A abandonat studiile medicale şi s-a dedicat picturii. În această perioadă, a realizat 140 de lucrări, 55 fiind autoportrete. S-a căsătorit în 1929 cu pictorul Diego Rivera, mai mare decât ea cu 21 de ani. Cei doi soţi au fost comunişti convinşi, prietenia lor cu Lev Troţki de la sfârşitul anilor 1930 fiind bine cunoscută.

Casa Azul din Coyoacán a fost transformată din 1958, după moartea artistei, în muzeu.

Filmul biografic "Frida", lansat în 2002 şi regizat de Julie Taymor, cu Salma Hayek în rolul artistei, a generat încasări de peste 56,2 milioane de dolari pe plan mondial.