În vârstă de 76 de ani, cântăreaţa activistă, foarte implicată în lupta pentru egalitatea în drepturi a persoanelor de culoare şi împotriva războiului din Vietnam în anii '60, va lansa la 2 martie 2018 albumul "Whistle Down the Wind" ce va cuprinde versiuni proprii ale unor piese semnate de unii dintre compozitorii săi preferaţi.

Aceasta este a doua oară când Joan Baez alege drept titlu al unui album din discografia personală o piesă a compatriotului său Tom Waits, după discul "Day After Tomorrow", editat în 2008.

Pe următorul album al artistei inclusă în acest an în panteonul american al rock-ului - Rock & Roll Hall of Fame - se numără cântece ale americanilor Josh Ritter (''Be of Good Heart'' şi ''Silver Blade'') şi Joe Henry (''Civil War''), acesta din urmă fiind şi producătorul ''Whistle Down the Wind''.

Ea a ales, de asemenea, o piesă a unei artiste americane mai puţin cunoscută, Zoe Mulford - ''The President Sang Amazing Grace'', ce face referire la masacrul comis din motive rasiale în 2015 într-o biserică din Charleston, Carolina de Sud, şi la gestul emoţionant al preşedintelui Barack Obama care a cântat imnul ''Amazing Grace'' la funeraliile senatorului Clementa Pinckney, ucis alături de alte opt persoane în acest atac. Profund influenţată de Joan Baez, Zoe Mulford a declarat că este "onorată" de această alegere, menţionează sursa citată.

Piesa ''Another World'' semnată de grupul Antony and the Johnsons, cunoscut în prezent după numele artistei Anohni, a fost de asemenea inclusă pe acest disc, alături de melodiile ''The Things That We Are Made Of'' de Mary Chapin Carpenter, ''Last Leaf'' de Tom Waits şi Kathleen Brennan şi ''The Great Correction'' de Eliza Gilkyson.

Lista de piese se încheie cu ''I Wish The Wars Were All Over'', compusă de un alt cântăreţ folk american, Tim Eriksen.

Artista va susţine o serie de spectacole în cadrul turneului ''Fare Thee Well Tour 2018'', inclusiv în Europa, printre acestea numărându-se zece spectacole programate în luna iunie la sala Olympia din Paris.

Joan Baez a anunţat că turneul din 2018 va fi ultimul de mare anvergură din cariera sa.