Trupa irlandeză U2 a reuşit să plaseze cel de-al optulea album al ei pe primul loc în Billboard 200, luni, după ce noul ei material discografic, intitulat "Songs of Experience", a reuşit să vândă mai multe copii decât liderul de săptămâna trecută al clasamentului, albumul "Reputation" al cântăreţei americane Taylor Swift. Doar alte două trupe din istoria muzicii au avut mai multe albume care au ajuns în fruntea topului american: The Beatles (19 albume) şi The Rolling Stones (nouă albume).

U2 este însă singura trupă din istoria muzicii care a ajuns pe primul loc în Billboard 200 în patru decenii consecutive. U2 a ajuns pe primul loc în topul american în anii 1980 cu "The Joshua Tree" (1987) şi "Rattle and Hum" (1988). A repetat această performanţă în anii 1990 cu albumele "Achtung Baby" (1991), "Zooropa" (1993) şi "Pop" (1997). A ajuns din nou pe primul loc în topul american în anii 2000 cu albumele "How to Dismantle an Atomic Bomb" (2004) şi "No Line on the Horizon" (2009).

Trupa The Beatles a avut albume plasate pe primul loc în Billboard 200 în anii 1960 şi 1970 şi, apoi, din nou, în anii 1990 şi 2000. Însă rockerii britanici au ratat acest obiectiv în anii 1980 — albumul lor cu cel mai bun clasament în acel deceniu a fost compilaţia "Reel Music" — o colecţie de cântece folosite pe coloanele sonore ale unor filme — ce a urcat până pe locul al 19-lea în anul 1982.

Doar patru artişti au reuşit să aibă albume ce au ajuns pe primul loc în Billboard 2000 în fiecare deceniu de după anii 1980. În afară de U2, ceilalţi trei — toţi sunt artişti solo — sunt Bruce Springsteen, Barbra Streisand şi Janet Jackson. Barbra Streisand este cea mai eficientă: a avut albume pe primul loc în topul american în fiecare dintre ultimele şase decenii.

Michael Jackson nu a mai avut un album pe primul loc în Billboard 2000 din 2009, anul morţii sale. Madonna nu a reuşit să urce pe primul loc în anii 1990 — deşi a fost foarte aproape, întrucât cinci albume ale sale din acel deceniu au ajuns până pe locul al doilea în topul american. Prince şi Bon Jovi nu au reuşit nici ei să ajungă pe primul loc în topurile din anii 1990.

Albumul "Songs of Experience" s-a vândut în 186.000 de copii în prima săptămână după lansare, reprezentând cea mai bună performanţă reuşită de un album rock după materialul discografic "Hardwired... to Self-Destruct" al trupei Metallica, ajuns pe primul loc în urmă cu un an, cu 291.000 de copii vândute. În ultimii ani, industria muzicală a fost dominată de albume hip-hop şi R&B.

Chris Stapleton ocupă locul al doilea cu albumul "From A Room: Volume 2", care s-a vândut în 124.000 de unităţi.

Albumul "Reputation" al cântăreţei Taylor Swift, liderul de săptămâna trecută, a coborât pe poziţia a treia, după ce a fost lider timp de trei săptămâni în topul Billboard 200.

Următoarele poziţii sunt ocupate de Ed Sheeran cu albumul "Devide", pe locul al patrulea, şi Pentatonix, cu albumul "A Pentatonix Christmas", pe locul al cincilea.

Topul Billboard 200 centralizează vânzările de albume, vânzările de single-uri (10 cântece echivalează cu un album) şi difuzările în streaming (1.500 de difuzări în streaming echivalează cu un album).

În topul din această săptămână Digital Songs, care măsoară vânzările de single-uri online, cântecul "Perfect" interpretat de Ed Sheeran s-a menţinut pe prima poziţie cu vânzări de 180.000 de unităţi.