Zeci de crutoane de pâine cad într-o cuvă vastă din inox în fabrica de bere Wold Top, aflată în apropiere de Driffield, o localitate din comitatul englez Yorkshire. Proaspăt produse, ele sunt aduse direct de la o fabrică de sandvişuri care foloseşte doar părţile moi ale feliilor de pâine, renunţând la extremităţile acestora, care nu sunt apreciate de clienţi. În trecut, aceste fragmente erau aruncate, însă astăzi sunt transformate în bere.

"Înlocuim o parte din malţ cu pâine", a explicat Alex Balchin, directorul fabricii de bere, care produce din 2016 acest sortiment special pentru Feedback, o asociaţie care militează împotriva risipei alimentare.

Noul sortiment de bere, denumit "Toast ale", a fost creat de Tristram Stuart, fondatorul Feedback. El s-a inspirat din activitatea producătorilor de bere din Bruxelles, creatorii "Brussels Beer Project", care au lansat sortimentul "Babylone".

"Ca babilonienii"

"Ei mi-au explicat că vechii babilonieni au inventat berea pentru a folosi pâinea şi seminţele care, altfel, ar fi rămas neutilizate. Era obiectivul iniţial al berii" în urmă cu mai multe mii de ani, a adăugat acest britanic de 40 de ani.

În prezent, "cantităţi industriale de pâine sunt aruncate în lume şi asociaţiile care oferă ajutor alimentar nu pot să distribuie toată pâinea care le este oferită. În acelaşi timp, există acest avânt pe care l-au luat pe plan mondial fabricile de bere artizanală", a adăugat Tristram Stuart.

"Am vrut să înfiinţez o companie care asociază furnizori şi fabricanţi locali, ca şi asociaţii de caritate locale, pentru a face din 'Toast ale' un proiect internaţional ce transformă pâinea perfect comestibilă într-o bere încă şi mai bună", a explicat el.

Toate profiturile vor fi donate în beneficiul Feedback, iar seminţele care rămân în urma procedeului de fabricaţie sunt reciclate şi utilizate în alimentaţia şeptelurilor.

Prima bere din gama "Toast" a fost produsă în timpul unei emisiuni a celebrului maestru bucătar britanic Jamie Oliver, care a şi gustat-o şi a descris-o prin sintagma "înfloritor de minunată".

În prezent, conceptul "Toast ale" include patru sortimente de bere (două Lager, una Pale Ale şi una India Pale Ale) şi a câştigat numeroase recompense. Parteneriate au fost încheiate cu diferse fabrici de bere care elaborează versiuni proprii, precum Wiper and True din Bristol, care a creat Bread Pudding, o bere arămie al cărei gust reaminteşte de celebra budincă englezească.

Reţeta online

În Marea Britanie, 9,75 de tone de pâine au fost deja utilizate pentru a produce peste 300.000 de litri de bere, vândută cu preţuri cuprinse 2,5 şi 3 lire sterline pe sticlă (2,80-3,40 euro), care se situează în media preţurilor pentru berile artizanale.

Este o mic pas pozitiv pentru mediul înconjurător, însă mai este mult de făcut pentru a reduce problema risipei alimentare: aproape jumătate (44%) din pâinea produsă în Marea Britanie a ajuns în coşurile de gunoi, reprezentând aproape 900.000 de tone în fiecare an. Pâinea este produsul care ocupă locul întâi în topul risipei alimentare din această ţară.

"Când vezi ce se întâmplă în lume, e cu adevărat deprimant", a comentat Tristram Stuart.

"Însă soluţia pentru această problemă s-a dovedit a fi una delicioasă", a adăugat el.

Proiectul "Toast ale" s-a dezvoltat foarte repede şi a început să fie aplicat şi în alte oraşe mari din lume, precum New York, Rio de Janeiro şi Cape Town.

O reţetă care explică transformarea pâinii în bere a fost publicată online, pentru ca fiecare persoană interesată să poată să se iniţieze în arta fabricării berii şi să contribuie în felul ei la reducerea deşeurilor. "Reţeta a fost deja descărcată de pe internet de 16.000 de ori, este cu adevărat utilizată de mulţi oameni", a declarat, entuziasmat, Tristram Stuart.

Care va fi însă următoarea etapă? Dezvoltarea unei licenţei, pentru ca orice producător de bere din lume să poată să producă sortimentul Toast ale în asociaţie cu furnizori locali de pâine.

Dar, înainte de orice altceva, obiectivul asociaţiei Feedback este de a reduce producţia masivă de pâine.

"Paradoxal, noi sperăm să punem capăt activităţilor noastre. În ziua în care pâinea nu va mai fi aruncată la pubelă, Toast Ale nu va mai avea niciun motiv să existe", a explicat Tristram Stuart.