Portretul, care îl arată pe prinţ în picioare în castelul Windsor, a fost pictat pentru a fi expus în Muzeul de istorie naţională de la Castelul Frederiksborg din Danemarca.

Muzeul prezintă o expoziţie retrospectivă a activităţii lui Heimans în 2018 care îşi propune să exploreze, printre altele, legăturile istorice şi culturale dintre familiile regale din Marea Britanie şi Danemarca, a precizat palatul într-un comunicat.

Ducele de Edinburgh s-a născut prinţ al Danemarcei şi descendenţa sa este din ambele familii regale, britanică şi daneză.

Prinţul consort s-a retras din viaţa publică în luna august, punând capăt unei îndelungate cariere marcate de gafe ocazionale, notează Reuters.