„Echipa noastră are de-a face cu atât de multe cazuri similare cu al lui Didik”, a declarat Lis Key, din cadrul IAR care a adăugat că „mamele urangutan sunt foarte protectoare cu puii lor şi nu le dau drumul fără să se lupte pentru ei”.

În sălbăticie, puii de urangutan trăiesc alături de mamele lor timp de şapte-opt ani, mai mult decât orice alt mamifer, cu excepţia omului.


După ce a fost găsit, Didik a fost îngrijit de IAR. Acesta a fost tratat de malnutriţie şi a fost operat pentru a-i fi scos glonţul. Reprezentanţii centrului din Ketapang speră să-l introducă în curând printre ceilalţi 106 urangutani salvaţi aflaţi în centru, toţi victime ale defrişărilor din Borneo. Principala dificultate cu care se confruntă, însă, IAR, este faptul că se găsesc din ce în ce mai greu locuri în care puii pot fi eliberaţi în sălbăticie.

„Din cauza distrugerii continue a pădurilor, care sunt casa lor, urangutanii devin din ce în ce mai vulnerabili în faţa vânătorilor şi din ce în ce mai expuşi la conflictele cu oamenii”, a explicat Key.

Anul acesta, urangutanii din Borneo au fost introduşi pe lista roşie a IUCN cu speciile aflate în pericol de dispariţie. Potrivit experţilor, în sălbăticie au mai rămas circa 100.000 de exemplare, îm comparaţie cu 288.500 cât erau în 1973. Se estimează că aproximativ 2.000-3.000 de urangutani sunt omorâţi în Borneo în fiecare an.

Insula Borneo — împărţită între Indonezia, Malaezia şi Brunei — trece prin schimbări ecologice dramatice în ultimele decade din cauza industrializării, ceea ce provoacă defrişări masive, în special pentru plantaţiile de palmier crescut pentru ulei. Din 1970, Borneo a pierdut circa 40% din păduri.