Olivia Sievers, o stewardesă din Germania călătorea des în capitala Argentinei cu munca sa, iar într-o zi în timp ce se plimba pe străzile unui hotel a întâlnit un câine cu care s-a jucat un pic şi i-a dat ceva mâncare. Însă, din acel moment câinele nu a mai vrut să se despartă de ea şi a urmărit-o până la hotel.

„Am încercat să-l fac să plece ca să nu vină după mine până la hotel, dar a fost imposibil. De fiecare dată când îl goneam, cum mă întorceam cu spatele venea înapoi  după bine. Era foarte fericit că cineva i-a dat atenţie”, a povestit stewardesa.

Mai mult, spre surprinderea femeii, căţelul nu a uitat-o nici după ce a plecat. Olivia a rămas mută de uimire în a doua oară călătorie a ei în Buenos Aires, când a văzut că patrupedul, pe care l-a botezat Rubio,  încă o aştepta în faţa hotelului, fix în locul în care l-a lăsat şi aşa s-a întâmplat şi în lunile următoare când s-a întors.

Managerul hotelului, Nick, îl primise între timp  în hotel, însă considera că Rubio are nevoie de o casă adevărată. Astfel, un grup de salvare a animalelor a aranjat ca acesta să fie adoptat, însă Rubio a reuşit să scape repede de la familia care îl luase şi s-a întors înapoi la hotel pentru a o aştepta pe Olivia.

Atunci, tânăra şi-a dat seama că locul căţelului este lângă ea şi a început să facă toate demersurile necesare pentru a-l adopta ca să îl ia la ea acasă.

„Era destul de şocant dacă o persoană făcea aşa ceva, însă Rubio a fost fermecător. În lunile ce au urmat, de fiecare dată când mă întorceam la hotel, el mă aştepta”, a mai spus aceasta.

Olivia a simţit că nu se mai poate opune soartei, aşa că l-a luat pe Rubio,  l-a dus la veterinar, a făcut actele necesare pentru adopţie, iar după o săptămână acesta a ajuns la ea în Germania, unde paturpedul pare mai fericit ca oricând.

Filmul  „Hachiko: Povestea unui câine” relatează prietenia profundă dintre Ueno, un profesor universitar deosebit interpretat de Richar Gere,  si Hachiko, un câine din rasa Akita, abandonat într-o gară, pe care profesorul îi ia acasă, Paturpedul dă dovadă de un devotament profund faţă de stăpânul lui, aşteptându-l în fiecare zi în faţa gării, să se întoarcă de la şcoală, chiar şi după moartea acestuia.